Prima pagină » Actualitate » Dragos Pîslaru, propunerea pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prezent la ședința PNL

Dragos Pîslaru, propunerea pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prezent la ședința PNL

Luiza Dobrescu

Surse politice transmit că unul dintre numele vehiculate pentru a prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, din partea PNL, este Dragoș Pîslaru, fostul președinte al REPER.

UPDATE

Fostul europarlamentar va prelua portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acest lucru s-a stabilit în ședința BNP.

Știre inițială.

PNL s-a reunit duminică pentru stabilirea listei cu propuneri pentru portofoliile de miniștri care îi revin, în Guvern. Surse politice spun că nu s-a ajuns încă la discuția pe lista de miniștri în ședința PNL.

Dragoș Pîslaru a demisionat din REPER după alegerile parlamentare din 2024.

Cealaltă variantă de ministru din partea PNL pentru MIPE, vehiculată până acum, ar fi fost Marcel Boloș, deținătorul actual al portofoliului.

Dragoș Pîslaru a deținut, timp de 8 luni, funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (18 aprilie 2016 – 4 ianuarie 2017), iar din 2020 și până în prezent a fost ales deputat în Parlamentul European.

Dacă va fi ales, Dragoș Pîslaru îl va înlocui, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe Marcel Boloș.

Dragoș Pîslaru a intrat la ședința PNL

Dragoș Pîslaru a ajuns în urmă cu puțin timp la Parlament, pentru a participa la ședința internă a PNL. Nu a făcut declarații, însă nu a infirmat că a primit propunerea de a prelua MIPE.

Nu am nimic de spus, deocamdată. Mulțumesc mult pentru interes.

Aștept și eu să văd care este decizia”, a spus acesta.

Surse politice susțin că propunerea a venit din partea lui Ilie Bolojan.

CITEȘTE ȘI:

 PNL își desemnează MINIȘTRII din Cabinetul Bolojan / Nume nou vehiculat pentru MIPE (SURSE)

Marcel Boloș, investiție de 742 de milioane de lei în SPITALE de recuperare: „Cea mai mare investiție din ultimii ani în acest segment adesea ignorat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?