Prima pagină » Actualitate » Elton John, anunț dramatic: „Mi-am PIERDUT vederea”. Artistul nu s-a putut uita la propria reprezentație

Elton John, anunț dramatic: „Mi-am PIERDUT vederea”. Artistul nu s-a putut uita la propria reprezentație

Elton John, anunț dramatic: „Mi-am PIERDUT vederea”. Artistul nu s-a putut uita la propria reprezentație

Cântăreţul britanic Elton John, în vârstă de 77 de ani, a anunțat duminică, 1 decembrie, în faţa unui public de teatru, că şi-a pierdut vederea.

Unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile, interpretul pieselor „Tiny Dancer” şi „Rocket Man” a participat la premiera unui spectacol la Dominion Theatre din West End.

Elton John: „Nu am putut vedea reprezentaţia”

La final, el a mărturisit că nu a putut urmări reprezentaţia.

„După cum unii dintre voi ştiţi, am avut probleme şi acum mi-am pierdut vederea. Nu am putut vedea reprezentaţia, dar m-am bucurat de ea” – Elton John

Artistul a explicat că, în ultimele luni, o infecţie oculară l-a lăsat fără vedere la ochiul drept, în timp ce ochiul stâng „nu este în cea mai bună stare”, ceea ce înseamnă că nu mai poate citi sau urmări nimic, punându-i în pericol capacitatea de a înregistra muzică nouă.

„Mă vindec, dar este un proces extrem de lent și va dura ceva timp până când vederea va reveni la ochiul afectat. Sunt foarte recunoscător pentru echipa excelentă de medici și asistente și pentru familia mea, care a avut mare grijă de mine în ultimele câteva săptămâni” – Elton John

Elton John a fost prezent pe covorul roşu la premiera musicalului „The Devil Wears Prada” (bazat pe romanul de succes cu acelaşi nume), pentru care vedeta a compus muzica.

„Îmi este greu să-l văd, dar îmi place să-l ascult şi a sunat bine în această seară”, a precizat el. Adresându-se publicului, cântăreţul i-a mulţumit soţului său, David Furnish, care a fost „stânca” sa.

Îndrăgitul cântăreț, care a devenit faimos la începutul anilor ‘70 şi ale cărui piese rock şi balade acompaniate la pian, precum „Candle in the Wind”, l-au menţinut în lumina reflectoarelor, a susţinut un turneu de adio între 2018 şi 2023 şi, de atunci, s-a concentrat pe familie.

CITEȘTE ȘI:

ELTON JOHN, ultimul concert din carieră, după mai bine de jumătate de secol de turnee. Mesajul cu care i-a lăsat fără replică pe fani

Elton John a petrecut o noapte într-un spital din Monaco, unde a fost tratat pentru o accidentare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Judecătoare exclusă din magistratură după ce a ținut sute de dosare în așteptare. Unele sentințe, amânate peste un an
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump i-a cerut lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile din Rusia
Cancan.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
Mediafax
Germania cere tăieri drastice din bugetul UE. Fondurile pentru România, în pericol
Click
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Digi24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Ce se întâmplă doctore
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Descopera.ro
Învățăturile călugărilor: ce putem prelua din disciplina vieții monahale
Mediafax Italia
Carnea poate fi cu 50% MAI IEFTINĂ la supermarket. În ce zile apar CELE MAI BUNE OFERTE?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!