Prima pagină » Actualitate » Eurohold, compania-mamă a Euroins, raportează profit aproape triplu în 2025 și venituri în creștere pe toate segmentele

Eurohold, compania-mamă a Euroins, raportează profit aproape triplu în 2025 și venituri în creștere pe toate segmentele

Eurohold, compania-mamă a Euroins, raportează profit aproape triplu în 2025 și venituri în creștere pe toate segmentele

Eurohold Bulgaria AD, compania care deține Euroins Insurance Group, a încheiat anul 2025 cu o evoluție financiară solidă, marcată de creșteri importante ale veniturilor și ale profitului net. Performanța a fost susținută de segmentele de energie și asigurări, în contextul extinderii regionale.

Eurohold Bulgaria AD a raportat pentru 2025 o îmbunătățire generală a principalilor indicatori financiari, toate liniile de business înregistrând evoluții pozitive față de anul anterior, potrivit datelor furnizate de companie la solicitarea Mediafax.

Rezultate financiare în creștere

Veniturile consolidate au crescut cu 13%, până la 1,67 miliarde de euro. EBITDA a urcat cu 21,4%, ajungând la 189,7 milioane de euro. Profitul net aproape s-a triplat, până la 50,2 milioane de euro. Activele totale au ajuns la 1,65 miliarde de euro, în creștere cu 17,4%.

Grupul este activ în Europa Centrală și de Est și este listat pe bursele din Bulgaria și Varșovia. Principale divizii fiind energia, prin Electrohold, și asigurările, prin Euroins Insurance Group AD.

De amintit că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România i-a retras societății Euroins, care era liderul pieței de asigurări auto la momentul respectiv, licența EIRO în mai 2023, ceea ce a declanșat falimentul asigurătorului român în iunie același an.

Eurohold a răspuns prin depunerea a două acțiuni împotriva statului român la Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor Relative cu Investițiile (ICSID), cu o valoare combinată care depășește un miliard de euro.

Energia și asigurările, pilonii principali

Evoluția pozitivă a fost susținută de cele două segmente majore ale grupului, ambele contribuind la creșterea rezultatelor.

În zona de energie, Electrohold rămâne principalul generator de venituri, cu 1,32 miliarde de euro, în creștere cu 12,6%.

„Deși EBITDA în acest sector a înregistrat o ușoară scădere la 130,2 milioane de euro (-12,4%), integrarea grupului Electrohold, care deservește peste 3 milioane de consumatori din Bulgaria și aproape jumătate din totalul afacerilor situate în Bulgaria, rămâne vitală pentru stabilitatea fluxului de numerar”, arată oficialii companiei.

Segmentul de asigurări a avut, la rândul său, o contribuție importantă, cu venituri de 362,1 milioane de euro (+15,8%) și o creștere puternică a rentabilității operaționale.

Declarații privind evoluția diviziei de asigurări

„Rezultatele din segmentul asigurărilor ar fi fost și mai impresionante dacă ar fi deținut în continuare Euroins România (EIRO), anterior una dintre cele mai mari unități din cadrul grupului de asigurări”, arată compania.

„Cu toate acestea, Eurohold nu numai că și-a recuperat pozițiile pe piață, dar a avut performanțe destul de bune după acel caz, atât în segmentul energetic, cât și în cel al asigurărilor”, au transmis oficialii companiei cu referire la decizia ASF de retragere a autorizației de funcționare în România.

Inițiative strategice și finanțare

În 2025, grupul a continuat să își consolideze poziția prin măsuri de finanțare și investiții pe piețele internaționale.

Subholdingul energetic EEEC a atras 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni, tranzacție care a atras interesul a peste 60 de investitori din 17 țări, în special din Europa de Vest, Marea Britanie și SUA.

În plus, Fitch Ratings a îmbunătățit în octombrie 2025 ratingul Euroins Bulgaria la „BB-”, cu perspectivă stabilă.

„Mișcare inteligentă menită să atragă investitori instituționali”

După adoptarea monedei euro de către Bulgaria la 1 ianuarie 2026, Eurohold a beneficiat de un context favorabil pentru atragerea investitorilor și consolidarea vizibilității pe piețele de capital.

„Într-o mișcare inteligentă menită să atragă investitori instituționali și să crească vizibilitatea pe piețele de capital, acțiunile Eurohold Bulgaria au fost transferate la cel mai înalt nivel al Bursei de Valori din Bulgaria – Segmentul Premium”, arată oficialii în răspunsul pentru Mediafax.

Din 26 ianuarie 2026, acțiunile sunt tranzacționate la acest nivel, ceea ce impune standarde stricte de transparență și lichiditate, oferind securitate și stabilitate suplimentară acționarilor, potrivit companiei.

Nu în ultimul rând, acțiunile Eurhold au demonstrat o rezistență notabilă în ultimul an, crescând cu aproximativ 8,6%, astfel că Holdingul rămâne cel mai mare holding listat la bursă atât la bursa din Bulgaria, cât și la cea din Varșovia


Recomandarea autorului:

Anchetă de proporții la DSU. Au fost ridicate documente și telefoane, inclusiv al lui Raed Arafat. Angajări fictive și acordări de sporuri, investigate de procurori. Este vizat și Spitalul Floreasca – SURSE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Doi agenți de Inteligență Artificială au inventat spontan un cod secret pentru a comunica
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!