Prima pagină » Actualitate » Așteptându-l pe Putin. Suspans și tensiune în Turcia. ÎNTÂLNIRE istorică sau jocuri de putere? Analist politic: „Semnal pentru Moscova și Washington”

Așteptându-l pe Putin. Suspans și tensiune în Turcia. ÎNTÂLNIRE istorică sau jocuri de putere? Analist politic: „Semnal pentru Moscova și Washington”

Așteptându-l pe Putin. Suspans și tensiune în Turcia. ÎNTÂLNIRE istorică sau jocuri de putere? Analist politic:

Joi, 15 mai, s-ar putea transforma într-o zi istorică pentru întreaga lume.  S-a vorbit mult despre o posibilă întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în Istanbul, după mai bine de trei ani de când Rusia a invadat Ucraina. Așadar, toți ochii sunt în aceste zile ațintiți înspre Turcia, locul în care s-ar putea decide soarta războiului ruso-ucrainean. Miercuri târziu, Kremlinul a anunțat că din delegație vor face parte consilierul prezidențial Vladimir Medinsky și ministrul adjunct al Apărării Alexander Fomin. Numele lui Putin nu figura însă pe listă.

Ștefan Popescu, analist de politică externă, a explicat, într-o comentariu pentru Gândul, de ce nu crede în mod real într-o întâlnire Zelenski- Putin care să pună capăt conflictului, precizând că „ceea ce vedem sunt manevre de comunicare destinate președintelui SUA.”

Trump și Putin, marii absenți din Turcia

Președintele Statelor Unite Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au indicat că nu vor participa joi la discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Istanbul. Kremlinul a anunțat că va trimite un grup de tehnocrați cu experiență la ceea ce ar putea fi primele discuții directe de pace dintre Moscova și Kiev din ultimii trei ani.

Volodimir Zelenski, totul sau nimic

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească personal cu Vladimir Putin pentru a discuta opțiunile de încheiere a războiului – dacă Putin este dispus să apară.

„Dacă mă întâlnesc cu el, trebuie să obținem o victorie politică – un armistițiu, un schimb de prizonieri total sau ceva de genul acesta”, a spus el.

Reamintim că în 24 februarie 2022, Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse să invadeze Ucraina. Deși invazia Rusiei părea pentru mulți o chestiune de zile, ea s-a transformat, cu fiecare zi, într-un război total, în care trupele ruse au atacat nu numai infrastructura militară a Ucrainei, ci și zone civile din orașe și sate, spitale, școli, locuințe.

„Niciun beligerant nu consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a pune capăt războiului”

Analistul Ștefan Popescu recunoaște că cine cunoaște câtuși de puțin psihologia rusă, știe că, în opinia rușilor „a trata cauzele profunde ale conflictului înseamnă NU garanții de securitate, NU prezența la sol a unor trupe occidentale, NU aderare la NATO și cedarea teritoriilor în limitele administrative ale oblasturilor anexate de Rusia.”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că dacă liderul american Donald Trump va merge în Turcia pentru negocierilor ruso-ucrainene o asemenea decizie l-ar putea încuraja pe Vladimir Putin să participe la aceste discuţii.

„Propunerile Moscovei si Kievului pentru negocieri directe, punând în același timp condiții de neacceptat pentru partea adversă, ne arată că niciun beligerant nu consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a pune capăt războiului. Ceea ce vedem sunt manevre de comunicare destinate președintelui SUA. Rușii doresc să îi arate că ei sunt cei care doresc cu adevărat să negocieze și viceversa, în ce-i privește pe ucrainieni.

Însă, propunerea rusă de negociere directă cu Ucraina, fără însă o încetare a focului, negociere care să privească cauzele profunde ale conflictului, este din start o propunere de neacceptat pentru ucrainieni. De ce? – Pentru că, în opinia rușilor a trata cauzele profunde ale conflictului înseamnă NU garanții de securitate, NU prezența la sol a unor trupe occidentale, NU aderare la NATO și cedarea teritoriilor în limitele administrative ale oblasturilor anexate de Rusia”, a explicat analistul.

„Coaliția europeană nu abandonează Ucraina și are capacitatea de a o susține și nega orice înțelegere”

Ștefan Popescu susține și faptul că oferta președintelui Zelenski de întâlnire direct cu Vladimir Putin la Istanbul a fost coordonată și gândită cu aliații europeni, fiind indirect un semnal pentru Moscova și Washington.

„Numai astfel se explică anunțurile dinspre Paris de sancțiuni masive la adresa Rusiei în cazul în care nu acceptă. Cine cunoaște, cât de cât psihologia rusă, știe că Moscova nu va accepta o ofertă care este îmbracată în termeni ultimativi.

În plus, Vladimir Putin ar apărea în fața rușilor și mai ales a aripii dure de la Moscova ca fiind cel care a cedat. Manevra de comunicare ucraino-europeană este și un semnal pentru Moscova și Washington: coaliția europeană nu abandonează Ucraina și are capacitatea de a o susține și nega orice înțelegere peste capul ucrainienilor și europenilor”, a conchis Ștefan Popescu, analistul de politică externă.

Zelenski a declarat că va călători în Turcia, indiferent dacă Putin va veni sau nu la discuții

Zelenski a declarat că a aranjat o întâlnire cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, la Ankara, dar că ar fi pregătit să zboare la Istanbul în orice moment dacă liderul rus ar apărea.

În ceea ce privește diplomația, Zelenski a apreciat legăturile sale strânse cu președintele francez Emmanuel Macron. De asemenea, a remarcat unitatea recent consolidată dintre Franța, Germania și Regatul Unit, care rămâne în strânsă coordonare cu Kievul.

„Trump trebuie să creadă că Putin chiar minte. Iar noi ar trebui să ne facem partea. Să abordăm această problemă cu înțelepciune, pentru a arăta că nu noi încetinim procesul”, a declarat Zelenski, potrivit The Guardian.

„Dacă Putin nu sosește și se joacă, este punctul decisiv că nu vrea să pună capăt războiului”

Donald Trump, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, a lansat ideea unei întâlniri tripartite cu Putin și Zelenski, declarând luni că se gândește să zboare în Turcia. Zelenski a spus că speră că Trump se va întâlni cu el într-adevăr în Turcia.

„Dacă Trump va călători, îl va împinge și pe Putin să călătorească. Trump poate ajuta cu adevărat. Este vorba despre o situație în care prezența SUA poate oferi garanții importante”, a mărturisit Zelenki.

Zelenski a spus că, în opinia sa, fără un armistițiu convenit de lideri, nu are rost să se înceapă discuții la nivel inferior.

„Vreau să înțelegeți de ce m-aș întâlni cu Putin. Nu vom putea fi de acord asupra tuturor lucrurilor acum. Este imposibil. Avem abordări diferite asupra vieții, viziuni diferite asupra lumii. Dar trebuie să găsim cumva o modalitate de a pune capăt războiului”, a spus președintele ucrainean.

Ultimatum pentru Vladimir Putin

Schimburile diplomatice au început sâmbătă cu o vizită la Kiev a liderilor Marii Britanii, Franței, Germaniei și Poloniei, programată simbolic să aibă loc la doar o zi după o paradă militară la Moscova, care a marcat 80 de ani de la victoria sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial.

După ce au vorbit cu Trump la telefon, cei patru lideri europeni i-au transmis lui Putin un ultimatum, prin care acesta ar trebui să semneze un armistițiu de 30 de zile până luni, altfel riscând să se confrunte cu noi sancțiuni. Putin a respins ultimatumul.

„Nu cred că Putin va îndrăzni să vină”

Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a anticipat, marți, că președintele Vladimir Putin „nu va îndrăzni” să vină la negocierile dintre Ucraina și Rusia, prevăzute joi la Istanbul, unde ar urma să fie prezent liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, informează AFP, citată de Agerpres.

„Zelenski a făcut bine să spună, de acord, sunt gata să mă văd cu Putin, să-l lăsăm să vină’. Aceasta este o bună inițiativă, dacă se așează la masă (…) Însă eu nu cred că Putin va îndrăzni să vină”, a declarat Kallas în timpul unei conferințe de presă la Copenhaga.

„Tovarășe Putin, du-te la Istanbul să negociezi”

Luiz Inácio Lula da Silva, președintele Braziliei, după ce fost prezent la Moscova pentru ceremoniile de comemorare a Zilei Victoriei din 9 mai, i-a transmis liderului de la Kiev un mesaj foarte clar.

„Nu mă costă nimic să-i spun: Tovarășe Putin, du-te la Istanbul să negociezi, pentru numele lui Dumnezeu!”, a spus Lula într-o conferință de presă susținută la Beijing.

Liderul brazilian a declarat că va încerca să vorbească personal cu Putin, alăturându-se astfel vocilor internaționale care cer Kremlinului să participe la negocieri directe, după ce Ucraina a transmis oficial Braziliei rugămintea de a folosi influența pe care o are în relația cu Rusia pentru a facilita o întâlnire între cei doi președinți.

Al 17-lea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a adoptat, miercuri, al 17-lea pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, cu prevederi concrete care țintesc flota „fantomă” a statului agresor, scrie The Guardian. Statele europene reiterează amenințarea cu sancțiuni fără precedent dacă Rusia nu acceptă un armistițiu în Ucraina.

Noile măsuri împotriva regimului de la Kremlin reprezintă a 17-a rundă de de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, de când armata rusă a invadat Ucraina în februarie 2022.

Acest nou pachet de sancțiuni a fost planificat dinainte de evenimentele recente – ultimatumul europenilor pentru Rusia pentru un armistițiu și declarațiile lui Trump față de acest posibil armistițiu.

Pachetul de sancțiuni include adăugarea pe lista neagră a blocului a 200 de petroliere folosite de regimul de la Kremlin pentru a ocoli sancțiunile precedente asupra exporturilor petroliere ale Rusiei. Companii din țări precum Vietnam, Serbia și Turcia, acuzate că au ajutat la livrarea produselor rusești, se vor confrunta și ele cu restricții.

În plus, zeci de oficiali ruși vor fi adăugați la lista celor 2.400 de persoane și entități care au interdicții de intrare pe teritoriu european și active înghețate. Mai mulți indivizi sunt, de asemenea, sancționați pentru atacuri cibernetice, încălcări ale drepturilor omului și sabotaj în Europa.

 

CITIȚI ȘI:

Macron sprijină semnarea unui ARMISTIȚIU între Kiev și Moscova/ „Nu putem abandona Ucraina”

Uniunea Europeană impune un nou pachet de SANCȚIUNI împotriva Rusiei, care vizează limitarea exporturilor de petrol

Trei ani de la RĂZBOIUL din Ucraina: „Peste 150.000 de morți, 20.000 de copii răpiți, 500 de miliarde de dolari cheltuiți”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și

Mediafax
Președintele convoacă partidele la Cotroceni pentru desemnarea noului premier. Când au loc consultările
Digi24
Israelul a obținut în 48 de ore ceva ce Rusia nu reușește de peste 3 ani. Cum au pus stăpânire israelienii pe spațiul aerian iranian
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
Adevarul
Un supliment extrem de popular printre tineri ar putea crește riscul de cancer de colon. Avertismentul unui important medic oncolog
Mediafax
Călin Georgescu contestă în instanță amenda de 200.000 lei primită de la AEP
Click
Ce greșeală fac românii când mănâncă pepene roșu. Când nu ai voie să-l consumi și câte felii e bine să mânânci pe zi
Wowbiz
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Antena 3
Prețuri uriașe la RCA de la 1 iulie. Plafonarea expiră. Cine va plăti peste 5.000 de lei pe o asigurare
Digi24
Localitatea în care va fi construit un centru de muniție NATO care va aproviziona întreaga Europă. „E o investiţie strategică”
Cancan.ro
BREAKING | Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, reținut pentru trafic de droguri!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus, fosta jumătate Blondy! S-a retras din showbiz și e de nerecunoscut
observatornews.ro
Tinerii care aleg munca vara în loc de vacanţă. Salariile, între 2.000 de lei şi 4.500 de lei
StirileKanalD
Ea este Delia, femeia care a murit în accidentul teribil din Cluj. Mașina pe care o conducea, în care se aflau și doi minori, a fost lovită în plin de un alt autoturism
KanalD
Ies la lumină noi detalii din ancheta crimei din Lipănești. De câte ori a apelat tânăra ucisă cu toporul la ajutorul autorităților
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Bugatti i-a cerut 13.000 de euro, el a reparat mașina cu 5 lei și o piesă de Volkswagen - VIDEO
Descopera.ro
Un MARE mit despre egiptenii antici a fost spulberat
Capital.ro
Se dau banii de taxe înapoi! Băncile trebuie să returneze banii. Peste 100.000 de clienți sunt vizați
Evz.ro
Donald Trump, anunț de ultimă oră. Ayatollahul Khamenei este o țintă ușoară. Update
A1
Cum arată acum Jennifer Dumitrescu. Actrița a jucat-o pe micuța Carina în telenovela românească Îngerașii
Stirile Kanal D
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Kfetele
Cât câștigă o româncă ce lucrează pe vas și ce condiții trebuie îndeplinite
RadioImpuls
Singurul mesaj publicat de Ștefan Mandachi înainte să izbucnească SCANDALUL în care este acuzat de iubita lui de violență: "Nu se cumpără, dar toți o plătesc. Nu se vede, dar toți o simt. Nu se repetă , dar toți o regretă"
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Busu oferă un sfat prețios tuturor bărbaților: - Dacă femeia tună și fulgeră...
Descopera.ro
Șefa Băncii Centrale Europene crede că euro ar putea fi noua monedă globală