Prima pagină » Actualitate » Explozie într-un bloc din Târgu-Jiu. O femeie a ajuns la spital, cu arsuri la nivelul feței

Explozie într-un bloc din Târgu-Jiu. O femeie a ajuns la spital, cu arsuri la nivelul feței

Explozie într-un bloc din Târgu-Jiu. O femeie a ajuns la spital, cu arsuri la nivelul feței

O femeie de 83 de ani a suferit arsuri de gradul I pe față, în urma unei deflagrații care s-a produs, joi, într-un apartament din Târgu-Jiu. Din fericire, nu au existat decese.

Bătrâna a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului din Târgu Jiu, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim.

La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spună și un echipaj SMURD. Explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze la un aparat de gătit montat pe balconul apartamentului.

Din fericire, deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Nu au fost afectate alte locuințe şi nu a fost nevoie de evacuarea celorlalţi locatari.

Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de o deflagraţie produsă la un apartament situat pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum şi o ambulanţă din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenţie constatând că, în urma deflagraţiei produsă din cauza unei acumulări de gaze de la un aparat de gătit amplasat în balconul imobilului, o persoană de sex feminin în vârstă de 83 de ani a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei”, a precizat Florin Chisim.

Explozie mult mai puternică într-un bloc din Galați

O explozie mult mai puternică a avut loc, luna trecută, într-un bloc din centrul oraşului Galaţi. Mai multe apartamente au fost distruse, iar cinci oameni au fost răniți. De asemenea, 20 de persoane au fost evacuate și alte 30 s-au autoevacuat din clădirea cu patru etaje.

Explozia a avut loc joi şi a fost provocată de o scurgere de gaze. Pompierii au acționat cu două mașini de stingere și două ambulanțe SMURD. În urma evenimentului, patru persoane au fost asistate medical la fața locului, iar o altă victimă a fost transportată la spital cu arsuri pe 50% din suprafața corpului.

Deflagraţia a provocat pagube importante, fiind afectate mai multe apartamente şi spaţii comune din imobil. Persoanele care locuiesc în blocul afectat au ieşit în stradă imediat după producerea exploziei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Un studiu făcut în Sibiu ridică semne de întrebare: De ce refuză elevii iaurtul și cornul?