Prima pagină » Actualitate » FedBet: Înțelegem și acceptăm necesitatea măsurilor din domeniul jocurilor de noroc; pledăm pentru un sistem legislativ și fiscal predictibil

FedBet: Înțelegem și acceptăm necesitatea măsurilor din domeniul jocurilor de noroc; pledăm pentru un sistem legislativ și fiscal predictibil

FedBet: Înțelegem și acceptăm necesitatea măsurilor din domeniul jocurilor de noroc; pledăm pentru un sistem legislativ și fiscal predictibil

Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc, FedBet, a transmis, luni, poziția cu privire la măsurile legislative anunțate de autorități.

Oficialii FedBet și-au exprimat punctul de vedere oficial, după ce Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc.

„Înțelegem, în contextul socio-economic actual, necesitatea noilor reguli prevăzute de Guvern pentru industria jocurilor de noroc. Considerăm că măsurile recent adoptate își vor putea dovedi eficiența, dacă această adevărată reformă se va întinde cel puțin pe un interval  mediu de timp, ideal pe termen lung, oferind celor care activează în acest domeniu predictibilitatea și elementele de control necesare pentru a putea menține jocurile de noroc în topul marilor contributori la bugetul de stat”, au transmis oficiall FedBet – Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România, din care fac parte cele două mari asociații ale industriei de profil – Rombet şi Romanian Bookmakers și la care Romslot este asociată, după adoptarea Ordonanței de Urgență 82/2023 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Noile prevederi din Ordonanța de Urgență privind jocurile de noroc vor avea un impact semnificativ asupra modului în care industria jocurilor de noroc operează și plătește taxe în România, consideră FedBet.

„Înțelegem că măsurile au fost luate într-un moment în care statul se confruntă cu provocări complexe din punct de vedere economic si social. La fel ca în cazul oricărui alt sector economic, pentru buna funcționare a industriei este nevoie de o abordare echitabilă și transparentă din partea statului”, a transmis FedBet, într-un comunicat de presă:

„După iulie 2022, este al doilea val de modificări de ordin fiscal și operativ, care privesc industria jocurilor de noroc. Atât atunci, cât și acum arătăm deschidere și dăm dovadă de autentică solidaritate cu nevoile fiscale ale autorităților, în contextul macroeconomic actual, dar de o manieră care să asigure menținerea industriei noastre la un nivel sustenabil.

Prin această Ordonanță, guvernul a căutat să se asigure că industria jocurilor de noroc operează într-un mod mai transparent și responsabil, fapt pe care l-am susținut și îl susținem”.

FedBet sprijină structurarea corectă a industriei, prin reguli clare: “Solicităm o abordare strategică uniformă, utilă și predictibilă în ceea ce privește reglementarea industriei jocurilor de noroc din România.

Ne reiterăm sprijinul ca, alături de autorități, să luptăm împotriva oricăror efecte potențial nocive în rândul populației, pe care jocurile de noroc le pot genera atunci când nu mai sunt percepute de jucători ca o formă de divertisment. FedBet susține toate acțiunile Asociației Joc Responsabil, singura entitate care derulează programe de responsabilitate socială în domeniu și nu numai, aceasta fiind finanțată integral de mediul privat, care a și înființat-o în urmă cu mai mult de 10 ani. Totodată, operatorii atrag atenția că și-au îndeplinit an de an obligațiile legale cu privire la constituirea și alimentarea fondului pentru joc responsabil, contribuție care în prezent a depășit valoarea de 7 milioane de euro și care de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, va crește semnificativ. În aceste condiții, orice reproș public cu privire la faptul că nu se desfășoară activități de reducere și de limitare a adicției, trebuie adresat instituției care gestionează aceste fonduri de milioane de euro și care trebuie să le aloce pentru dezvoltarea unor programe naționale de prevenire a dependenței de jocuri de noroc, de educație și de protecție a minorilor sau a altor grupuri vulnerabile din punct de vedere social și economic.

De ambele părți, autorități și asociații de profil, abordarea trebuie să păstreze ca obiectiv principal protecția jucătorilor, cu un accent deosebit pe minimizarea riscurilor legate de piaţa „neagră”, nefiscalizată, domeniu în care cetățenii nu beneficiază de niciun fel de protecție. Mai mult, este evident că proliferarea zonei nefiscalizate ar conduce la o pierdere semnificativă a contribuțiilor masive la bugetul de stat pe care jocurile de noroc autorizate le generează, deci implicit la anularea unora dintre cele mai importante efecte urmărite prin adoptarea noilor măsuri legislative. Impactul  economic și social al întregii industrii care angajează peste 44.000 de oameni, depășește pragul de 1,3 miliarde de euro/an.

Susținem măsurile menite să consolideze o autoritate națională de reglementare și control puternică și real implicată, care să asigure implementarea eficientă a acestor prevederi legale complexe, în beneficiul întregii societăți. De întărirea controlului din partea autorităților și aplicarea de sancțiuni mai dure pentru a asigura respectarea noilor reguli, vor beneficia nu doar jucătorii și statul, ci și operatorii autorizați.

Apreciem susținerea pe care Loteria Română a acordat-o acestui proiect și înțelegem că doar împreună – compania națională și firme din sectorul privat – vom putea alinia și reașeza sistemul de protecție socială în acest domeniu, în beneficiul tuturor jucătorilor.

Credem că soluția la orice problemă rezidă în continuarea dialogului transparent și util, atât pentru o perspectivă pe termen lung pentru industria jocurilor de noroc, cât și pentru asigurarea unui climat stabil și predictibil al reglementărilor în acest domeniu.

Ne arătăm deschiși să punem la dispoziție toate datele statistice pe care le avem la acest moment, know-how-ul necesar, dublate de implicare la nivel de operator și astfel să putem contribui la o schimbare reală pentru întregul sistem.

Mai sunt pași de făcut în modernizarea cadrului legislativ care reglementează jocurile de noroc. Pentru protecția jucătorilor, un business sustenabil și pentru o cât mai consistentă contributivitate la buget, toți actorii implicați trebuie să-și stabilească drept scop aducerea acestei industrii la un nivel înalt de responsabilitate socială, transparență și corectitudine, prin prevederi legislative bazate pe studii științifice și măsuri propuse de reputați specialiști în acest domeniu. Este ceea ce așteaptă și societatea, în ansamblul ei”, a transmis FedBet.

Ce prevede noua ordonanță de urgență

Ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc a fost aprobată joi, 5 octombrie.

Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței că își dorește „să terminăm odată cu situația în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara țării și chiar în afara Uniunii Europene”, cu referire la noua lege care va obliga operatorii de jocuri de noroc să aibă sediul social în România.

Ministerul Finanţelor urmează să propună norme de aplicare pentru acest act normativ adoptat, termenul fiind de 30 de zile.

Sursa foto: Facebook – caracter ilustrativ

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIVITATE NAȚIONALĂ | GÂNDUL dezvăluie cine pune presiune pe Guvern: MAFIA PĂCĂNELELOR!

EXCLUSIV | Dezvăluirile GÂNDUL, confirmate de un expert în jocurile de noroc! Cum acționează MAFIA PĂCĂNELELOR: ”Sunt spălați bani care pot proveni din droguri sau din prostituție”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli