Prima pagină » Actualitate » Fostul premier libanez Salim Hoss murit la vârsta de 94 de ani

Fostul premier libanez Salim Hoss murit la vârsta de 94 de ani

Gilda Popa
Fostul premier libanez Salim Hoss murit la vârsta de 94 de ani

Fostul prim-ministru libanez Salim Hoss murit la vârsta de 94 de ani. Decesul lui Hoss a fost anunțat de premierul actual din Liban, care l-a caracterizat drept „conștiința Libanului”.

Premierul Najib Mijati a declarat într-un comunicat: „A murit în cel mai dificil și delicat moment, în care Libanul are nevoie de conștiința sa, de simţul său național (…), de înțelepciunea sa (…) și de buna sa gestionare a afacerilor publice”, potrivit sursei Agerpres.

În timpul perioadei dificile ale războiului libanez, din 1975 până în 1990, Salim Hoss a condeus mai multe guverne, în special la sfârștul anilor 1980, când Libanul nu avea un președinte. Potrivit sursei menționate, Salim Hoss a arătat întotdeauna că este un om stat legat de instituții și a rupt obiceiul clientelismului în această națiune, unde loialitatea națională este adesea mai puțin importantă decât prieteniile comunitare și politice. Într-o familie de burghezi musulmani sunniti din Beirut, Samim Hoss s-a născut în 1929. A rămas orfan la vârsta fragedă și a obținut un doctorat în economie și management la Universitatea Indiana din SUA.

Sursa foto: Wikipedia

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zăpada mieilor. Drumarii fac apel ca în minivacanța de Paște să se circule cu prudență, în condiții de iarnă
Digi24
Xi Jinping îi îndeamnă pe înalţii comandanţi militari chinezi să renunţe la „aerele de superioritate”
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Prosport.ro
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Adevarul
Cine a fost, de fapt, Iuda Iscarioteanul? O analiză a specialiștilor moderni asupra profilului psihologic al „vânzătorului de Hristos”
Mediafax
Carne de miel în condiții improprii și mizerie. Amenzi de peste de 3,8 milioane de lei date de ANPC
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
„Marina Militară va sparge blocada”. Rusia a trimis o navă de război pentru a însoți petrolierele în apele britanice
Cancan.ro
Ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu. Adevărata boală de care suferea, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Radare fixe 2026: cand devin active si cum calculeaza viteza medie
Descopera.ro
Prea multă ciocolată te-ar putea ucide. Cât este prea mult?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce să nu salvăm niciodată pe telefon? Foarte mulți oameni fac aceste greșeli!