Prima pagină » Actualitate » FOTO | Au început să ia foc și ambulanțele. De ce a ars în mers o salvare de la SAJ Neamț

FOTO | Au început să ia foc și ambulanțele. De ce a ars în mers o salvare de la SAJ Neamț

O ambulanță de la SAJ Neamț a luat foc în timp ce se deplasa pentru a prelua un pacient.

„La ora 13:15, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Neamț în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun. Ambulanța se deplasa către Spitalul TBC Bisericani pentru a prelua un pacient”, au anunțat, joi, reprezentanții ISU Neamț.

Sursa citată mai arată că la locul solicitării s-au deplasat pompierii  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Alexandru cel Bun.  Ambulanța nu avea pacient, iar conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

În ambulanță se aflau trei butelii de oxigen

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor și în interiorul autospecialei.

Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii au evacuat trei butelii de oxigen care se aflau în interiorul ambulanței. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric. Nu au fost victime”, mai precizează cei de la ISU Neamț.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani