UPDATE VIDEO | Frații Andrew și Tristan Tate, duși miercuri din arest la DIICOT / Andrew Tate: „Nu am făcut nimic greșit” / Tristan Tate: „Încearcă să-mi fure mașinile, banii, de aceea sunt la închisoare!” / Avocatul Eugen Vidineac: „Au de spus lucruri importante”

Publicat: 25/01/2023, 08:00
Actualizat: 25/01/2023, 17:35

Frații Andrew și Tristan Tate sunt duși, miercuri dimineață, din arestul Poliției Capitalei la sediul DIICOT, pentru noi acte procedurale în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Alături de cei doi milionari britanici ar urma să fie adusă la DIICOT și una dintre cele două femei arestate împreună cu aceștia, au spus, pentru Gândul, surse judiciare. 

UPDATE ora 17:00 – Motivul pentru care frații Tate au fost aduși miercuri la DIICOT. Avocat: „A fost extras tot conținutul informatic”

Frații Andrew și Tristan Tate au părăsit sediul DIICOT miercuri, în jurul orei 17:00, după circa opt ore în care au stat în unitatea de parchet. Ei au fost aduși pentru a li se face percheziția informatică a mai multor dispozitive electronice pe care le dețin. Avocatul lor spune că doar a fost stocat conținutul existent pe device-uri și urmează ca acesta să fie interpretată la o dată ulterioară.

„S-au descărcat toate datele existente pe mediile respective, fără a se realiza și o interpretare a datelor respective sau printarea imaginilor sau listingul lor de telefon. Absolut nimic, nimic. Toate discurile respective, detalierea datelor extrase de pe device-urile respective urmează să se desfășoare în perioada următoare.

Andrew Tate a formulat declarații, spunem noi convingătoare și complete cu privire la toate acuzațiile formulate în dosar și credem noi că, prin intermediul acestor declarații, lucrurile s-au simplificat foarte mult în ceea ce privește evoluția următoare a urmăririi penale”, a spus avocatul fraților Tate, Constantin Ioan Gliga.

(Citește continuarea aici…)

Frații Andrew și Tristan Tate, la ieșire din sediul DIICOT / Sursa foto: captură video GANDUL
Frații Andrew și Tristan Tate, la ieșire din sediul DIICOT / Sursa foto: captură video GANDUL

UPDATE ORA 09.00. Ce au declarat frații Tate

La sosirea la DIICOT, Tristan Tate a acuzat: „Nu au nicio dovadă, încearcă să-mi fure mașinile, banii și de aceea sunt în închisoare!”

La rândul său, Andrew Tate a declarat: „E un dosar gol. Nu există nicio dovadă. Nu am făcut nimic greșit”

Alături de frații Tate, la DIICOT a fost adusă și fosta polițistă Luana Alexandra Radu, pentru perchezițiile informatice.

Avocatul fraților Tate: „Nu știu dacă trebuiau să aibă grijă”

Eugen Vidineac, avocatul fraților Tate, a declarat, la sosirea la DIICOT:

Urmează să vedem relevanța acestor probe. Probabil convorbiri între băieți sau știu eu. Dacă ei își susțin nevinovăția, nu știu dacă trebuiau să aibă grijă când vorbeau să nu se compromită. Nu știu absolut nimic (n.r., despre mesajele din presă).

Ei spun că au de spus lucruri importante, chiar vor să dea declarații. Să vorbească despre acuzațiile care li se aduc.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Andrew și Tristan Tate, alături de Georgiana Naghel și fosta polițistă Luana Alexandra Radu, sunt în arest din 29 decembrie 2022 și ar putea să rămână încarcerați până pe 27 februarie, după ce Tribunalul București le-a prelungit recent măsura arestării preventive cu încă 30 de zile. În zilele următoare, Curtea de Apel București va decide dacă aceștia rămân în arest sau vor fi eliberați.

În urmă cu o săptămână, fosta polițistă acuzată că i-ar fi ajutat pe frații Tate să exploateze sexual cel puțin șase tinere, a fost scoasă din arest pentru a fi de față la percheziția informatică a telefonului său mobil. Surse judiciare spuneau atunci, pentru Gândul, că tot pentru percheziții informatice vor fi aduși la DIICOT și frații Tate, dar și Georgiana Naghel. Procurorii urmăresc să identifice discuții relevante pentru anchetă, pe care aceștia ar fi putut să le aibă pe WhatsApp, Messenger sau Telegram.

La ultimele percheziții, anchetatorii ar fi ridicat și telefonul mobil al Anei B., femeia din Popești-Leordeni considerată martorul „cheie” din dosarul fraților Tate. Ana B. gestiona conturile de milioane ale fraților Tate, din care vira salariile pentru fetele care făceau videochat și pentru restul angajaților, dar făcea și alte plăți. Procurorii urmează să facă percheziția informatică a telefonului, în prezența acesteia, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.

Săptămâna trecută, la DIICOT a fost și “bombardierul” Vlad Obu, care a declarat că a fost audiat ca martor în dosarul fraților Andrew și Tristan Tate.

Surse judiciare spuneau atunci, pentru Gândul, că, procurorii DIICOT au făcut și percheziția informatică a telefonului lui Vlad Obu, căutând noi probe privind modalitatea în care au fost racolate fetele puse să facă videochat de către frații Tate, dar și alte eventuale „legături periculoase”. Vlad Obu este considerat „imitația” fraților Tate, pe care se străduia să-i copieze și de care era apropiat.

Cum au convins procurorii instanța că frații Tate trebuie să mai stea 30 de zile în arest

Frații Andrew și Tristan Tate, alături de Georgiana Naghel și Luana Alexandra Radu, au primit primele mandate de arestare preventivă pe 30 decembrie 2022, după ce, cu o zi înainte, fuseseră reținuți de procurorii DIICOT, în urma perchezițiilor la vila lor din Pipera și la studioul de videochat.

În 20 ianuarie, la cererea procurorilor, Tribunalul București le-a prelungit mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, din 29 ianuarie până pe 27  februarie. Chiar dacă decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de avocații fraților Tate, aceștia rămân în arest cel puțin până pe 28 ianuarie, ultima zi din primul mandat de arestare. În zilele următoare, Curtea de Apel București urmează să decidă dacă Andrew și Tristan Tate, precum și cele două complice ale acestora rămân în arest preventiv sau din 29 ianuarie vor fi puși în libertate ori plasați în arest la domiciliu.

Procurorii DIICOT au reușit să convingă judecătorul de la Tribunalul București să le prelungească fraților Tate mandatele de arestare argumentând că, lăsați liberi, aceștia ”pot exercita un control psihic asupra victimelor”.

”Periculozitatea deosebit de ridicată a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați decurge din:

  • capacitatea exersată a acestora de a identifica potențiale victime ale traficului de persoane;
  • capacitatea acestora de a profita de vulnerabilitatea victimelor, raportat la vârsta fragedă, lipsa suportului afecțiunii și atenției din partea membrilor familiei și a societății, existența unor acte de violență anterioare ce au provocat traume neidentificate și netratate, inclusiv abuz sexual;
  • capacitatea și efortul inculpaților de a exercita un control psihic permanent asupra victimelor, inclusiv prin recurgerea la acte de violență manifestate constant, tocmai în scopul de a înfrânge rezistența victimelor și a le transforma în sclavi”, au scris procurorii în Referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, din care Gândul a prezentat extrase.

”Frații Tate ar putea fugi din România dacă ar fi eliberați din arest”

Procurorii mai spun că frații Andrew și Tristan Tate ar putea fugi din România dacă ar fi eliberați din arest.

În context, procurorii DIICOT folosesc o declarație mai veche a unuia dintre cei doi milionari excentrici, în care arăta că are conturi în 19 țări ale lumii și ar putea zbura folosind mai multe pașapoarte.

”Dacă greșesc și Anglia mă vrea în pușcărie, pot zbura cu un pașaport nigerian sau american, sau englez, sau polonez, sau estonian. Am conturi bancare în 19 țări”, au citat procurorii în referat declarația unuia dintre frații Tate.

Argumentele și probele aduse de procurorii DIICOT au convins instanța Tribunalului București să le prelungească mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile, iar judecătorul a considerat că lăsarea lor în libertate ”ar crea riscuri reale pentru buna desfășurare a procesului penal”.

Andrew și Tristan Tate sunt acuzați că, în 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.


CITEȘTE ȘI:

De ce vor procurorii ca frații Tate să mai stea în arest încă 30 de zile: ”Un control psihic permanent asupra victimelor, inclusiv prin recurgerea la acte de violență manifestate constant”

EXCLUSIV VIDEO | Avocatul lui Andrew și Tristan Tate rupe tăcerea și vorbește despre fisuri în probele din dosarul de trafic de persoane: “Am solicitat Parchetului confruntarea victimelor cu inculpații”. Dezvăluirea bombă a lui Eugen Vidineac: ”Nu sunt căsătoriți, dar au copii în România” 

EXCLUSIV | Noi stenograme șocante din dosarul fraților Tate. „Vrei să fiu sclava ta sau soția ta? Nu mi-a plăcut că fetele îți spuneau «regele nostru»”

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață