Prima pagină » Actualitate » Generalul (r) SRI Georgică Celea a fost numit la președinte la CNAS. Andrei Baciu a demisionat în urma acuzațiilor în cazul Covid

Generalul (r) SRI Georgică Celea a fost numit la președinte la CNAS. Andrei Baciu a demisionat în urma acuzațiilor în cazul Covid

Generalul (r) SRI Georgică Celea a fost numit la președinte la CNAS. Andrei Baciu a demisionat în urma acuzațiilor în cazul Covid

Romică-Andrei Baciu a fost revocat, miercuri, la cerere, din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte cu rang de secretar de stat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În locul său, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii, premierul l-a desemnat pe vicepreşedintele CNAS, Cristian Georgică Celea, să exercite atribuţiile preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la propunerea ministrului Rafila.

Cristian Georgică Celea este general de brigadă cu o stea, a activat în SRI și a fost trecut în rezervă de Traian Băsescu, prin decretul 317 din 16 martie 2006. A fost șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) între 2003 și 2005, fiind numit de Adrian Năstase. Unele surse îl prezintă și drept fostul oftalmolog al președintelui Ion Iliescu, potrivit Libertatea. În momentul detașării la CNAS, avea experiență de circa 10 ani la SRI, unde a fost și comandant al Spitalului SRI Agrippa Ionescu. Generalul Celea este consilierul onorific al ministrului Rafila.

Andrei Baciu, demisie după ce a devenit suspect la DNA

Pe 11 decembrie, Andrei Baciu a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna şi nu dintr-o obligaţie legală”, a scris Baciu, luni dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele demisionar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19. Andrei Baciu a fost chemat luni la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul în care au fost deja puşi sub acuzare fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştrii al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

În esenţă, acuzaţiile la adresa lui Andrei Baciu se referă la faptul că, în aprilie 2021, pe vremea când era secretar de stat cu atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii, ar fi susţinut în Guvern un memorandum privind achiziţia în plus a 4,2 milioane doze de vaccin Pfizer, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei.

Citiți și: UPDATE: Andrei Baciu demisionează din funcția de președinte al CNAS / El este implicat în „dosarul vaccinurilor” și a fost citat, luni, la DNA

EXCLUSIV VIDEO | Andrei Baciu, CNAS: Proiect de 100 de milioane de euro pentru o platformă integrată, din 2025

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!