Prima pagină » Actualitate » Gestul-SURPRIZĂ al unui elev din Timișoara. Profesoară: „Am trăit cel mai emoționant moment din cariera mea”

Gestul-SURPRIZĂ al unui elev din Timișoara. Profesoară: „Am trăit cel mai emoționant moment din cariera mea”

Gestul-SURPRIZĂ al unui elev din Timișoara. Profesoară: „Am trăit cel mai emoționant moment din cariera mea”

O profesoară de Istorie de la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara a prezentat pe Facebook o scrisoare primită de la un elev. „Am trăit cel mai emoționant moment din cariera mea”, a mărturisit aceasta.

Angela Dumitrescu, profesor de Istorie la Colegiul Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare primită de la un elev care a dorit să rămână anonim.

Conform Angelei Dumitrescu, elevii de la „Pedagogic” au pus în școală o cutie în care puteau fi lăsate mesaje și scrisori de apreciere. Una din scrisori era dedicată profesoarei de Istorie Angela Dumitrescu.

„Rândurile următoare sunt scrise de un elev care nu iubește Istoria, ci matematica, numerele și punctele ce trebuie marcate la coș. Cu toate acestea, orele dumneavoastră mă fascinează. În mea experiență de elev am mai întâlnit un singur profesor atât de pasionat de predare și de materia lui. (…) Orele dumneavoastră de Istorie mă teleportează înapoi în fața dragului meu profesor și vă mulțumesc pentru asta”, i-a scris elevul profesoarei sale.

În același mesaj, elevul arată că „nu acesta este motivul pentru care o admiră”.

„Vă admir trăirea cu care susțineți fiecare oră. Adesea am fiori pe șira spinării când vă văd atât de aprinsă în subiect. Vă admir ritmul accelerat și clar al discursului, care este amețitor în cel mai bun sens. Vă admir stilul de îmbrăcăminte elegant și subtilele accesorii tradiționale. Sunteți o profesoară fascinantă și sper că nu vă veți pierde flacăra din privire, răbdarea pentru noi sau pofta de viață”, i-a mai scris elevul profesoarei.

În final, elevul o încurajează pe profesoară, spunându-i să își aducă aminte de scrisoare când se simte „sleită de puteri”.

„Mă rog ca toate eforturile dumneavoastră să fie răsplătite și vă mulțumesc încă o dată că faceți școala o sursă de inspirație pentru noi, omuleții în formare. Sper ca în această zi să vă simțiți mai iubită ca întotdeauna”, i-a scris elevul profesoarei sale.

„Este un paradox, dar asta simt eu”

Angela Dumitrescu a mărturisit că la citirea mesajului a trăit cel mai emoționant moment din cariera de 26 de ani în învățământ.

„Astăzi am primit această scrisoare… și am trăit cel mai emoționant moment din carieră mea de 26 de ani de când lucrez cu elevii… citind-o în cancelarie… într-o pauză. Sunt de obicei cerebrală și autocritică și nu mi-am imaginat că un elev/elevă ar consideră că orele mele de istorie sunt ‹fascinante›”, a scris Angela Dumitrescu, pe Facebook.

Profesoara a recunoscut că „doar atmosfera de la ore” o mai face să rămână „într-un sistem care nu recompensează prea mult munca și valoarea”.

„Este o profesie de vocație care te consumă, dar concomitent te „încarcă”. E un paradox, dar așa simt eu”, a mai scris Angela Dumitrescu, mărturisind că scrisoarea a fost pentru ea „o surpriză uriașă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURPRIZĂ la prezidențialele din 2030? Un fost consilier al lui Băsescu anunță că vrea să ajungă președinte
Digi24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Cancan.ro
Ce bolid decapotabil conduce Eduard Vlădescu de la Insula iubirii? Pilotul are gusturi fine
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Marcel Ciolacu, adevărul despre blana Sorinei Docuz. Cât a costat și de unde a fost cumpărată, de fapt: „O presupunere nu ține loc de documentare”
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Ce se întâmplă doctore
Balonare după fiecare masă? Greșelile alimentare și cauzele pe care nu ar trebui să le ignori
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sirenele din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește! Cum arătau, de fapt, monștrii lui Homer (P)
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”