Gheorghe Gheorghiu, despre începutul carierei sale. ”Un noroc ce părea mărunt mi-a schimbat cu adevărat destinul”

Binecunoscutul artist Gheorghe Gheorghiu, în vârstă de 71 de ani, și-a amintit de începutul carierei sale și a scos la iveală lucruri mai puțin cunoscute.

Gheorghe Gheorghiu este unul dintre cei mai iubiți cantautori din România.

În ceea ce privește viața personală, în urmă cu patru ani, Gheorghe Gheorghiu s-a căsătorit cu Gabriela Băncescu, cu care era prieten de mulți ani. Cei doi sunt stabiliți în America.

Gheorghe Gheorghiu a acordat un interviu pentru revista Viva în cadrul căruia a povestit cine i-a descoperit talentul muzical și cum a început cariera sa artistică.

FLASH NEWS 19 ani de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Criza politică care a marcat România postdecembristă

09:31

Patrick André de Hillerin: S-aprindem lumina în cămara cu ONG-uri

09:30

Gheorghe Gheorghiu, despre începutul carierei sale.”Fără acel apel, poate că viața mea ar fi fost cu totul alta”

”Aveam doar 6 ani. A venit la școală o comisie de la o casă de cultură din Brașov, m-au inclus printre copiii selectați care aveau aptitudini artistice. În sufletul meu îmi doream să studiez pianul, dar am eșuat la vioară. Apoi mama a fost cea care m-a susținut necondiționat, ea a fost visătoarea care vedea în mine un mare artist. M-a încurajat chiar și când am descoperit chitara și am început să cânt propriile cântece prin centrul orașului. Cântam cu prietenul meu Victor (Socaciu – n. red.) peste tot, pe unde apucam.

Într-o zi de vară, un noroc ce părea mărunt mi-a schimbat cu adevărat destinul. A fost un moment aparent banal: m-am dus sus să beau apă, iar telefonul fix a sunat. Redactorul-șef al revistei Astra auzise de mine și mi-a făcut propunerea să reprezint Brașovul la un festival important pentru tineret. Acest noroc mărunt mi-a schimbat complet destinul. Fără acel apel, poate că viața mea ar fi fost cu totul alta”, a detaliat Gheorghe Gheorghiu.

”Festivalul folk de la Pitești din 1975, primul concurs a fost – l-aș putea numi – decisiv. Mama era mai fericită decât mine, iar tata nu vedea bine să plec ca greiere de acasă, așa, cu chitara în spate. Însă acea călătorie a fost prima mare aventură a vieții mele. Eram fericit că urc pe scenă, însă nu aveam mari așteptări, eram un copil. În momentul în care s-au anunțat premiile: ‘locul 5…4…3…2…1’. Am zis: Asta e, am încercat! Când s-a anunțat și ‘Marele Premiu’ – de care nu am știut că există -, să cad jos de pe scaun. Am simțit o emoție copleșitoare.

Cine eram eu, un copil cu chitara împrumutată, pentru că a mea îmi ‘rămăsese mică’, să fiu apreciat de atâția oameni din elita culturală? Am primit o chitară nouă, un premiu pe care-l păstrez și azi, este simbolul debutului meu. Pe lângă premiu, un redactor de la radio m-a recomandat pentru Cenaclul Flacăra. Recruta pentru conceptul artistc al domnului Adrian Păunescu, o gală ce a avut loc la Teatrul Ion Creangă din București. A urmat Cenaclul Flacăra, un adevărat fenomen al anilor 1980”, a mai povestit artistul.