Prima pagină » Actualitate » USR și PNL boicotează ședințele Parlamentului și contestă noua alianță PSD-AUR-SOS

USR și PNL boicotează ședințele Parlamentului și contestă noua alianță PSD-AUR-SOS

Luiza Dobrescu

Prin intermediul unei conferințe de presă, PNL și USR au anunțat că boicotează ședințele din Parlament și protestează împotriva noii alianțe formate PSD-AUR-SOS pe care o acuză de abuzuri.

 Update 10:20: Liderii grupurilor deputaților USR și PNL, Diana Stoica și Gabriel Andronache, au susținut declarații de presă, prin intermediul cărora au anunțat că vor boicota astăzi toate activitățile parlamentare, cu excepția activităților de grup.

Gabriel Andronache: ”Grupurile PNL și USR din Camera Deputaților vor realiza astăzi un protest împotriva alianței PSD-AUR-SOS.

Ieri am avut un exemplu elocvent de încălcare a regulamentului din Camera Deputaților. Este bine să dăm citire și unei decizii a Curții Constituționale.

Negocierea și renegocierea nu revin unei majorități de conjunctură. Există inclusiv o decizie care arată că modul în care s-au comportat ieri în plenul Camerei Deputaților reprezintă, în mod evident, un comportament abuziv”

”Vom boicota astăzi toate activitățile parlamentare, cu excepția activităților de la grup. Nu vom fi prezenți la ședință, la votul final, la ședința Biroului permanent. Protestăm. Vedem cum continuă abuzul, în sensul în care legi pe care colegii noștri le-au promovat și care, în mod evident, fac bine sunt puse abuziv pe ordinea de zi, în sensul respingerii acestora”, a mai declarat acesta.

Diana Stoica a adăugat: ”Se fac peste 120 de zile de când PSD și AUR au dat jos guvernul Bolojan. De atunci a început acest amantlâc. Noi, PNL și USR, care asigurăm guvernarea acestei țări, luptăm să îmbunătățim viața românilor. PSD și AUR fac doar abuzuri. Încalcă statul de drept. PSD, care este foarte deranjat de faptul că cineva încearcă să le șubrezească controlul în fața sistemului de justiție. Pachetul de legi pe care colegii mei l-au prezentat vine să remedieze sistemul de justiție”. 

”Ordinea de zi de astăzi este ilegală. Ieri s-a votat ceva și apoi au fost băgate legile propuse de USR pentru a fi respinse astăzi. Noi nu vom gira această mizerie”


Știre inițială

Surse din cadrul partidelor au declarat, pentru Gândul, că vor sabota iar lucrările,  din cauza funcţiei care le-a fost luată pe 1 septembrie, de secretar al  Camerei Deputaţilor, funcţie pe care PNL o considera că ar aparţine liberalei Raluca Turcan.

Liderii grupurilor deputaților USR și PNL, Diana Stoica și Gabriel Andronache, susțin declarații de presă la 10:15 in fața Plenului, la P1 despre acest aspect.

Deşi cele două partide au anunţat că vor sesiza şi Curtea Constituţională, până acum nu a fost depusă nicio sesizare în acest sens.

În prima zi după reluarea sesiunii parlamentare, USR şi PNL au părăsit sala de plen din cauza funcţiei de secretar care le-a fost luată şi dată celor de la AUR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă în energie pentru ROMÂNIA! Industria se reunește la București pentru a găsi soluții
Digi24
Putin: „Vrem să punem capăt războiului”
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
Premieră în România! Crucea Roșie deschide PRIMUL punct de prim-ajutor într-un ansamblu rezidențial
Click
Telenovela preotului răspopit continuă. După scandalul cu enoriașa căsătorită pe care a lăsat-o însărcinată, ar fi golit visteria bisericii
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce urmează pentru Telescopul Spațial Roman? Iată cum observatorul emblematic al NASA va studia Universul!