Prima pagină » Actualitate » INCIDENT la Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă. A fost DECONECTATĂ de la sistemul energetic. Primele reacții

INCIDENT la Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă. A fost DECONECTATĂ de la sistemul energetic. Primele reacții

INCIDENT la Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă. A fost DECONECTATĂ de la sistemul energetic. Primele reacții

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat luni automat de la Sistemul Energetic Naţional. Motivul ar fi o disfuncţionalitate în partea clasică a centralei – protecţia unui transformator de evacuare putere – fără impact asupra securităţii nucleare, după cum informează Nuclearelectrica, printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

„Nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”

Potrivit sursei citate, specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile.

Se pare că deconectarea automată și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare, personalului și populației.

„Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, precizează reprezentanţii companiei, potrivit agerpres.ro.

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a mai deconectat și pe 19 iulie 2024

Potrivit informațiilor Hotnews.ro, Unitatea 1 și Unitatea 2 se deconectează frecvent, din diferite motive care nu au impact asupra securității nucleare.

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a mai deconectat automat de la Sistemul Energetic National în seara zilei de 19 iulie 2024, tot din cauza unei disfuncționalități în partea clasică a centralei, fiind reconectată cinci zile mai târziu.

Sursa FOTO: RTV

CITIȚI ȘI:

Sebastian Burduja despre riscul unor avarii majore ale Sistemul Energetic Național: „Nu au de ce să-și facă grijă românii”. Estimări privind facturile

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!