Prima pagină » Actualitate » Infectare în lanț. Un senator USR l-a infectat cu coronavirus pe noul prefect de Maramureș: „Nu am intrat în contact decât cu cei de la prefectură”

Infectare în lanț. Un senator USR l-a infectat cu coronavirus pe noul prefect de Maramureș: „Nu am intrat în contact decât cu cei de la prefectură”

Infectare în lanț. Un senator USR l-a infectat cu coronavirus pe noul prefect de Maramureș: „Nu am intrat în contact decât cu cei de la prefectură”

Membrii USR demonstrează, în plină pandemie, că regulile privind combaterea pandemiei se aplică preferențial, iar sănătatea celor din jur nu contează, atât timp cât propria sănătate este una bună.

După ce a oferit  flori doamnelor și domnișoarelor, parlamentarul USR Dan Ivan a aflat că era contact direct Covid.

Dan Ivan: Mi-am cumpărat un test, a ieșit negativ. Nu cred că este vreo problemă

Dan Ivan, parlamentar USR: „Miercuri seara am aflat de pe grupurile interne ca unul dintre colegi are COVID. Am fost miercuri la 10 seara, mi-am cumpărat un test, a ieșit negativ. Din câte am înțeles eu de la DSP, care m-au contactat, mi-au explicat că un contact direct înseamnă o persoana cu care stai la mai puțin de 2 metri distanță, fără mască, timp de 15 minunte. Avand în vedere că eu nu am îndeplinit toate condițiile astea anterior de a fi testat pozitiv nu cred că este vreo problemă”.

A ignorat informația primită și  a participat joia trecută la ceremonia învestire a noului prefect. Seara s-a simțit rău și a primit rezultatul testului care îl confirmă ca fiind pozitiv.

Parlamentar USR: Joi seară am primit vineri rezultatul

Dan Ivan: „Am avut ceva simptome joi seara. De aia m-am dus să mă testez. Mi s-a făcut un test rapid, care a ieșit negativ și pentru o mai mare siguranță, doctorița mi-a făcut testul PCR. Și la testul PCR de joi seară am primit vineri rezultatul.”

Prefectul de Maramureș, Vlad Duruș, a repetat aceeași greșeală. Deși era contact direct al parlamentarului, nu s-a izolat nici el. A continuat să meargă la serviciu la prefectură.

Prefect de Maramureș: Am crezut că… oricum am purtat mască atunci când am interacționat cu ei și mă spăl pe mâini des

Vlad Duruș, prefect de Maramureș: „Am o presupunere rezonabilă că l-am luat de la colegul parlamentar Dan Ivan, el fiind depistat pozitiv vineri sau joi seara. Ne-am făcut teste rapide și au ieșit negative și am crezut că… oricum am purtat mască atunci când am interacționat cu ei și mă spăl pe mâini des. (Și nu v-ați izolat?) Nu m-am izolat în sensul medical, să nu mai intru în contact cu nimeni, am fost mai precaut. Nu am intrat în contact decât cu cei de la prefectură.”

După câteva zile Vlad Duruș s-a testat și a ieșit pozitiv.

Direcția de Sănătate Publică a demarat anchetele epidemiologice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli