Prima pagină » Actualitate » Jeff Bezos a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni la companiei Amazon.com

Jeff Bezos a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni la companiei Amazon.com

Elena Popescu
Jeff Bezos a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni la companiei Amazon.com

Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, a vândut aproximativ 12 milioane de acţiuni ale companiei pe care a înființat-o. 

Bezos, care a demisionat din funcţia de director general al companiei şi a preluat funcţia de preşedinte executiv în 2021, a fondat Amazon ca o companie vânzătoare de cărţi, în 1994. În prezent, el este al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă de 200 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Potrivit unei declaraţii depuse la autorităţile de reglementare ale pieţei financiare, acțiune ale comapniei de vânzare cu amănuntul online şi de servicii cloud au fost vândute pentru aproximativ 2 miliarde de dolari,  la scurt timp după ce a stabilit un plan de vânzare a acţiunilor sale în anul următor.

Vânzarea a avut loc miercuri şi joi, au arătat documentele depuse de companie.

Săptămâna trecută, Amazon a spus că Bezos va vinde până la 50 de milioane de acţiuni ale companiei.

Planul de vânzare, care se supune anumitor condiţii, a fost adoptat pe 8 noiembrie 2023 şi ar urma să fie finalizat până la 31 ianuarie 2025, potrivit ultimului raport financiar anual al companiei, scrie news.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial