Prima pagină » Actualitate » Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

Partidul Moldova Mare din Republica Moldova, condus de fosta procuroare anticorupție, Victoria Furtună, a depus o plângere penală la Parchetul General, prin care cere investigarea președinților celor două țări – Maia Sandu și Nicușor Dan. Adresarea către organele de drept vine după declarațiile celor doi oficiali, făcute săptămâna trecută la Chișinău, despre „sprijinul oferit de Maia Sandu în alegerile prezidențiale române lui Nicușor Dan, care va fi returnat la scrutinul parlamentar din Moldova, în toamnă”.

UPDATE: 

Victoria Furtună a declarat în exclusivitate pentru Gândul că formațiunea politică a depus la Parchetul General două plângeri penale.

 „Inițial, noi am depus o plângere acum două săptămâni, iar acum am solicitat din nou să fie luat act la cererea depusă de către noi, să fie dispuse alte măsuri prevăzute de lege referitor la implicarea cetățeanului României Nicușor Dan, care este la moment președinte, în fraudarea alegerilor prezidențiale din România ca și complice, deoarece considerăm cu vehemență că președinta statului Maia Sandu a făcut un amestec în politica internă a statului. Dumneaei a contribuit prin resursa administrativă, pentru ca persoanele să voteze pentru Nicușor Dan. Cunoaștem foarte bine că aici (n.r. Republica Moldova) au fost fraudate alegerile.

Am expediat ambele plângeri la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prima plângere și acea suplimentară, la sesizarea din 16 mai din 2025, la fel, a fost expediată către Procurorul General a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dorim cu toată puterea noastră interioară să se ia atitudine și să fie inițiată o cauză penală. În termen de 30 de zile aceștia trebuie să investigheze conform articolul 394, să ia o decizie de inițiere a unei cauze penale pentru trădare și să ne informeze dacă au pornit un proces penal”, a declarat Victoria Furtună pentru Gândul.

Totodată, fosta procuroare anticorupție a precizat că formațiunea politică este gata, în orice moment, să vină la Parchetul General și să dea declarații, „inclusiv să prezente probe suplimentare, materiale care confirmă vinovăția Maiei Sandu și complicitatatea lui Nicușor Dan”.

„Pentru inițierea unei cauze penale în România trebuie să existe un dubiu rezonabil, iar ceea ce ține de detalii consider oportun ca Parchetul să inițieze o cauză penală, să investigheze obiectiv și multilateral, și veți vedea că probe relevante și pertinente, care atestă fraudarea alegerilor din România, vor fi prezentate”, a mai spus Victoria Furtună.

„Cert este faptul că cetățeanul României, Nicușor Daniel, în emisie directă, s-a autodenunțat că este beneficiarul final al schemei de fraudare a alegerilor prezidențiale din România, că are conexiuni cu serviciile speciale străine care au fost implicate în acest proces și este o verigă în această organizație criminală finanțată de SOROS și USAID. De aceea, consider că doar poporul român urma să decidă soarta acestuia prin votul corect, nefraudat, fără influențe străine”, a concluzionat fosta procuroare anticorupție.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

„Pe 10 iunie 2025, în direct, de la tribuna Administrației Președintelui Republicii Moldova, cetățeanul român Nicușor Dan a făcut o declarație pe care juriștii o denumesc o autodenunțare. El a confirmat că a beneficiat de sprijin politic și logistic din partea Maiei Sandu și a partidului PAS în cadrul alegerilor prezidențiale din România.

Ceea ce pentru unii sună ca o declarație «pro-europeană» inofensivă, în limbajul juridic se numește trădare de stat — articolul 394 din Codul penal al României.

Principala întrebare este: cine dintre conducătorii celor două țări a ajuns la putere prin voința poporului, iar cine prin influența rețelei SOROS-USAID?”, transmite formațiunea condusă de Victoria Furtună pe rețelele de socializare.

Partidul Moldova Mare precizează că „a depus o plângere penală completată împotriva cetățenei române Sandu Maia Grigore și a solicitat extinderea urmăririi penale împotriva lui Nicușor Dan, considerat coautor al subordonării politice a României”.

„Suveranitatea nu se negociază pentru loialitatea față de sponsori externi. Votul poporului nu se negociază în ambasade. România și Moldova nu sunt marionete de vândut.

Partidul MOLDOVA MARE solicită tragerea la răspundere penală a celor care au supus două popoare intereselor unei rețele globale de influență”, mai spune sursa citată.

Sursa foto: Facebook / Partidul politic Moldova Mare

Sursa foto: Facebook / Partidul politic Moldova Mare

Foto: Facebook / Maia Sandu

CITEȘTE ȘI:

Gestul care a inflamat internetul. O femeie i-a sărutat mâna lui Nicușor Dan, la Chișinău/ Cum a evitat Zelenski o situație stânjenitoare asemănătoare

Nicușor Dan, despre alegerile din Republica Moldova: Îmi doresc foarte mult ca direcția pro-europeană să câștige

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ne jucăm cu un reactor NUCLEAR”. Băsescu îi cere lui Nicușor Dan să intervină în criza energetică
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
Mediafax
Bolojan răspunde acuzațiilor lui Grindeanu privind hidrocentralele blocate: E simplu să vii cu acuze de natură politică
Click
Primul mare oraș din România care reduce consumul de energie electrică pe timpul nopții: „Trecem împreună prin asta”
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
DOLIU în lumea interlopă! A murit Tudor Spoitoru
Ce se întâmplă doctore
Ce este leptospiroza, boala de care suferă Miruna, tânăra care a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a întors de pe litoral! Se poate lua din apa mării
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Soluția radicală dintr-un nou studiu: de ce reducerea populației globale la 4 miliarde i-ar garanta un viitor mai bun umanității?