Prima pagină » Actualitate » Legea ANI şi legea care amână evaluarea şi admiterea la liceu în 2027 au trecut de votul deputaţilor. Acestea merg la Senat

Legea ANI şi legea care amână evaluarea şi admiterea la liceu în 2027 au trecut de votul deputaţilor. Acestea merg la Senat

Luiza Dobrescu

Plenul Camerei Deputaţilor, reunit luni-24 august, în sesiune extraordinară, are de votat două proiecte aflate pe ordinea de zi, după finalizarea dezbaterilor pe marginea acestor subiecte.

UPDATE USR a votat împotriva Legii ANI, riscând să piardă cei 770 e milioane de euro din PNRR, deşi în comisie au votat toate amendamentele.

Legea ANI a trecut cu 183 de voturi pentru şi 84 de voturi contra. iar legea care prorogă admiterea şi evaluarea pe anul şcoalar 2026-2027 a trecut cu 249 de voturi pentru şi niciunul contra, dar cu 31 de abţineri.

Deşi în comisie au votat şi s-au pus de acord cu celelalte partide din fosta coaliţie, votul USR de la plen a scos la iveală faptul că, deşi au fost prezenţi, cei de la USR au votat împotriva noii legi a integrităţii, care conţine şi amendamentele care referitoare la transparentizarea fişelor fiscale de avere ale demnitarilor.

UPDATE AUR a solicitat să fie votat amendamentul care obligă partenerii de viaţă ai demnitarilor să completeze declaraţii de avere. Aceştia au dat ca exemplu situaţia cu vizita oficială de la Kiev, de luni, a partenerei preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru.

Amendamentul nu a trecut de votul deputaţilor; a fost respins cu 81 de voturi contra şi 65 pentru.

Este vorba despre Pl-x 537/2026, care a primit în Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor un vot pentru amânarea cu  2 ani a examenelor de admitere la liceu.

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.248 alin.(4) din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023, astfel încât admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizată la finalul clasei a VIII-a să se desfăşoare începînd cu generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2026-2027”, se arată în proiectul de lege.

Cel de-al doilea proiect, care intră în votul plenului, se referă la Legea ANI, care a trecut de Comisia Juridică cu amendamentul comun al tuturor partidelor fostei coaliţii, prin care declaraţiile de avere, denumite fişe de interese financiare, vor figura public sub forma unui rezumat al activelor financiare, bunurilor imobile şi mobile. Va fi publicată doar valoarea consolidată a acestora.

AUR a fost singura formaţiune care s-a abţinut de la votul acestui proiect.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ