Prima pagină » Actualitate » Locuință de serviciu ca un FOCAR de infecție, repartizată unui polițist din Alba. Reacția Poliției

Locuință de serviciu ca un FOCAR de infecție, repartizată unui polițist din Alba. Reacția Poliției

Un agent principal de poliție din Alba a primit ca locuință de serviciu un apartament care arată dezastruos și insalubru. Situația din comuna Lupșa a fost făcută publică de Sindicatul Europol.

Locuința de serviciu a fost repartizată polițistului care făcea naveta la Postul de Poliție din Lupșa. Ca să facă economie și să nu-i mai deconteze o parte din banii de transport, șefii IPJ Alba au luat decizia să-i ofere acest apartament, aflat însă în condiții mizerabile. Polițistul locuiește în orașul Câmpeni, la 14 kilometri de comuna Lupșa, și, până la sfârșitul anului 2022, primea o parte din banii necesari acoperirii combustibilului consumat de acasă până la locul de muncă.

„Pereți scorojiți și murdari, geamuri care nu se închid și care nu au feronerie, parchet putrezit, camera de baie cu gresie căzută, fără apă curentă și cu beton pe jos. Nu am descris o celulă din închisorile comuniste, ci un focar de infecție ce se dorește a fi o locuință de serviciu atribuită de IPJ Alba unui polițist în anul de grație 2023.

Și să nu credeți că este un basm, ci realitatea cruntă din Ministerul Afacerilor Interne condus de plenipotențiarul Lucian Bode, care este reprezentată în concret de imagini dezolante. Este absolut evident faptul că spațiul din imagini, presupus a fi locativ, nu ar fi propice nici să găzduiască animale.

Ori mai-marii IPJ Alba nici măcar nu s-au sinchisit să ia în considerare remarcile colegului nostru cu privire la situația improprie în care se află locuința de serviciu de la Postul de Poliție Lupșa”, au transmis sindicaliștii de la Europol.

Renovarea locuinței nu poate fi făcută, însă, într-un termen relativ scurt, astfel încât agentul principal de poliție este nevoit să facă, în continuare, naveta.

Reacția IPJ Alba

IPJ Alba a transmis un punct de vedere legat de situația imobilului din Lupșa. Redăm în continuare comunicatul Poliției Alba, ca reacție la apariția articolului în „Adevărul“:

„La data de 29 septembrie 2022, a intrat în vigoare o nouă prevedere legislativă privind drepturile de transport ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională (Hotărârea nr. 1198 din 29 septembrie 2022), iar ulterior, normele metodologice de aplicare a acestora aprobate prin Ordinul nr. 181 din 29 noiembrie 2022.

Art. 3 din Normele metodologice prevede care sunt situațiile în care poate fi acordată contravaloarea transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare, personalului MAI.

La litera d. al aceluiași articol, se prevede: „solicitantului nu i se poate asigura locuință de serviciu sau locuință de intervenție în localitatea în care își are locul de muncă”.

Pentru îndeplinirea prevederilor legale, în vederea obținerii decontării cheltuielilor de transport, polițistul este obligat să solicite punerea la dispoziție a unei locuințe de serviciu/intervenție, în localitatea unde își desfășoară activitatea, iar în cazul de față, acest lucru a fost realizat.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Serviciul Logistic, a comunicat faptul că dispune de locuință de serviciu/intervenție, în localitatea Lupșa și, întrucât are la dispoziție fonduri pentru reabilitarea acesteia ar putea demara lucrările necesare pentru asigurarea unor condiții optime de locuit, cu condiția ca polițistul să încheie cu Inspectoratul de Poliție Județean Alba un contract de închiriere a acestei locuințe.

Pe durata realizării reparațiilor, polițistul poate beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, fapt în legătură cu care polițistul în cauză a fost informat.

Precizăm faptul că polițistul în cauză nu s-a adresat comisiei care funcționează, în baza actului normativ menționat mai sus, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru a solicita decontarea cheltuielilor de transport.

Comisia se întrunește ori de câte ori este nevoie și analizează, în mod obiectiv și operativ, toate cererile înregistrate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ