Prima pagină » Actualitate » Luptă cu nămeții de peste 5 metri pe Transfăgărășan. Când ar putea fi redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

Luptă cu nămeții de peste 5 metri pe Transfăgărășan. Când ar putea fi redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România

Deszăpezirea pe Transfăgărășan a intrat în cea mai dificilă etapă. Drumarii au ajuns la cel mai mare culoar de avalanșă de pe traseu, unde stratul de zăpadă depășește cinci metri, iar utilajele înaintează cu dificultate printre bolovanii aduși de avalanșe.

Drumarii spun că vor să deschidă șoseaua până la jumătatea lunii iunie

Reprezentanții care lucrează la deszăpezirea Transfăgărășanului au transmis că intervențiile continuă într-un ritm susținut, chiar dacă zona în care se află acum este considerată cea mai complicată de pe întreg traseul.

„În această zonă grosimea stratului de zăpadă depășește 5 metri și este plină de bolovani aduși de avalanșe de pe versanți. Cu toate acestea avansăm într-un ritm susținut prin nămeți, cu ajutorul utilajelor grele, scopul nostru fiind să deszăpezim drumul până la mijlocul lunii iunie”, au transmis drumarii.

În prezent, utilajele intervin constant pentru îndepărtarea zăpezii și eliberarea carosabilului, astfel încât una dintre cele mai spectaculoase șosele din România să poată fi redeschisă circulației în perioada următoare.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Incident grav la Chișinău! Avionul lui Zelenski, la un pas să fie LOVIT de o dronă
Digi24
Victor Ponta a participat la deschiderea Jocurilor Nomade din Bișkek, unde în tribune a fost și Putin: „Nu am știut că va fi prezent”
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Mediafax
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Click
Vacanța de coșmar a unor români în Albania. Ce au pățit: „Am ajuns inclusiv să fim înjurați”
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Războiul comercial dintre SUA și Canada ia amploare! Ce produse au fost interzise?
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie