Prima pagină » Actualitate » Mai puține rezervări în hoteluri și pensiuni. Una dintre cauze este sistemul nou în care funcționează voucherele de vacanță

Mai puține rezervări în hoteluri și pensiuni. Una dintre cauze este sistemul nou în care funcționează voucherele de vacanță

Noul sistem de vouchere de vacanță, care presupune participarea cu 50% din sumă a beneficiarului scade serios numărul rezervărilor. Anul trecut, în iunie, erau aproape de două ori mai mulți turiști în stațiunile balneare sau la mare.

Pe litoral, camerele libere sunt mai multe decât de obicei în această perioadă. Deși vremea este frumoasă, turiștii întârzie să apară. Iar una dintre cauze este sistemul nou în care funcționează voucherele de vacanță.

Anul acesta, statul mai oferă doar 800 de lei sub formă de voucher de vacanță. Dar nu-i primiți din start: mai întâi trebuie să achitați integral un sejur de cel puțin 1600 de lei din buzunarul propriu. Apoi să aduceți factura și declarația pe propria răspundere. Abia apoi veți primi banii înapoi.

Anul trecut 30% din cei care au fost pe litoral au venit cu tichete de vacanță. Probleme sunt în hotelurile din toată țara. La pensiuni, lipsa turiștilor se resimte și mai mult. Ca să ocupe totuși camerele, unii hotelieri caută clienți străini. Doar bugetarii cu salarii de bază până în 8000 de lei net pot beneficia de vouchere de vacanță, potrivit Știrile Pro TV.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor