Prima pagină » Actualitate » VIDEO. Maia Sandu, după întrevederea cu Nicolae Ciucă: Am primit ASIGURĂRI că executivul de la București ne va oferi sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană

VIDEO. Maia Sandu, după întrevederea cu Nicolae Ciucă: Am primit ASIGURĂRI că executivul de la București ne va oferi sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană

Gilda Popa

Premierul Nicolae Ciucă a primit-o, joi la Palatul Victoria, pe preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu, aflată într-o vizită de lucru în România. Cei doi au discutat, între altele, proiectele comune din domeniile energiei şi transporturilor, care vizează racordarea Republicii Moldova la spaţiul Uniunii Europene.

Întâlnirea a avut loc joi, la câteva ore după ce Maia Sandu a susținut la Cotroceni o declarație comună de presă cu omologul său român, Klaus Iohannis.

Cei doi oficiali au subliniat necesitatea îmbunătăţirii interacţiunii dintre sectoarele de afaceri din România şi Republica Moldova, în scopul creşterii rezilienţei economice a statului vecin, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului..

„L-am salutat la București pe Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, cu care am discutat despre cooperarea în domeniile de interes strategic, precum cel al energiei, infrastructurii și al transporturilor. Am apreciat semnarea Acordului privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița și mi-am exprimat speranța că acesta va fi pus în practică în curând.
Am mulțumit Guvernului român pentru ajutorul prompt și necondiționat oferit Moldovei în cele mai dificile situații. România ne-a livrat energie electrică atunci când am rămas fără curent, ne-a furnizat gaze, lemne de foc și păcură și ne-a oferit ajutor bugetar ca să putem acorda oamenilor cu venituri modeste compensații la plata facturilor la energie.
Astăzi am primit asigurări că România va continua să ne ajute, ca de fiecare dată, iar executivul de la București ne va oferi sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană. I-am confirmat Premierului Ciucă faptul că noul Guvern de la Chișinău va continua bunul dialog cu executivul român, Prim-ministrul Dorin Recean anunțând deja că prima sa vizită oficială va fi la București, săptămâna viitoare”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook după întrevederea de la Palatul Victoria.

De asemenea, au fost abordate teme legate de situaţia de securitate din Republica Moldova şi evoluţiile contextului de securitate regională în scopul identificării celor mai potrivite modalităţi de contracarare a efectelor agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei în plan economic, social şi umanitar, mai indică sursa citată.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a reafirmat susţinerea politică şi tehnică pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Maia Sandu, declarație comună de presă cu Klaus Iohannis la Cotroceni

Maia Sandu a afirmat că țara sa trece prin provocări fără precedent și a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.

„Aşa cum a spus în glumă ministrul (Bogdan, n. red.) Aurescu, Republica Moldova este, probabil, singurul stat din lume care are doi miniştri de Externe în acelaşi timp. Şi noi îi mulţumim României pentru că este prietenul şi avocatul nostru”, a afirmat Maia Sandu.

Ea a anunţat că, săptămâna viitoare, şeful noului Executiv de la Chişinău, Dorin Recean, va veni la Bucureşti, aceasta fiind prima sa vizită oficială de la preluarea mandatului.

„Astăzi, mai mult ca niciodată, simţim sprijinul puternic al României pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru pacea, bunăstarea şi viitorul nostru european”, a arătat Maia Sandu.

„România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă faţă de acţiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război”, a spus preşedintele care a adăugat că ţara noastră va continua să sprijine în mod ferm respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional.

El a mai spus că „tentativele de destabilizare sunt susţinute de intensificarea propagandei pro-ruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei şi diminuarea unităţii şi solidarităţii noastre”.

„Dar noi nu vom ceda! Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări, a mai spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.

La rândul ei, preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a mulţumit pentru sprijinul pe care România îl acord Moldovei, în această perioadă „umbrită” de agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează până intră prima pensie
Mediafax
Putin vrea să decidă soarta Ucrainei cu Trump și Xi, FĂRĂ Zelenski
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
Ispita Gabriella, ordin de protecție împotriva 'principesei' Bianca?! Ce i-a făcut soția Prințului Marco
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina