Prima pagină » Actualitate » MApN caută militari de elită pentru Forțele Speciale! Cum arată profilul unui astfel de luptător

MApN caută militari de elită pentru Forțele Speciale! Cum arată profilul unui astfel de luptător

MApN caută militari de elită pentru Forțele Speciale! Cum arată profilul unui astfel de luptător

Forțele pentru Operații Speciale ale României fac angajări. Termenul de înscriere este până la mijlocul lunii ianuarie a anului 2021, potrivit anunțului publicat de MApN pe Facebook.

„Dacă vreţi să vă alăturaţi Forţelor pentru Operaţii Speciale, acum e momentul! «Viaţa începe acolo unde se termină zona de confort», spune Donald Neale Walsch, iar noi vă invităm să urmaţi programul întrunit de calificare în domeniul FOS şi să ieşiţi din zona de confort. Demarăm înscrierile pentru Programul întrunit de calificare în domeniul FOS organizat de Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale «Burebista», cu termen de înscriere 18 ianuarie 2021”, arată MApN în anunţ. Important de precizat, posturile vacante se adresează numai celor care sunt deja în Armată indiferent de armă sau specialitatea militară şi nu sunt accesibile civililor.

Câți bani primește lunar un militar de elită al MApN

MApN precizează că absolvenții vor obține statutul de operator forțe pentru operații speciale și vor fi încadrați într-o unitate de elită a Armatei Române.

Un subofițer FOS primește un venit brut lunar cu sporurile aferente de 3.212 lei net, potrivit adevărul.ro.

De asemenea, în misiunile externe, luptătorii FOS primesc o recompensă materială semnificativă, în funcție de riscurile asumate în zone „fierbinți”, precum Afganistanul!

Potrivit algoritmului pus la punct de MApN, la plecarea în misiunea în Afganistan, militarii de elită primesc, pe lângă solda normală, o primă de campanie egală cu aceeași soldă, salariul fiind în acea lună, practic, dublat.

Ulterior, pe perioada executării misiunii, militarii FOS încasează lunar o soldă de funcție prevăzută prin ordinul de numire/detașare dublată, la care se adaugă o compensație de risc deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcție.

Militarii mai încasează şi diurna care în cazul unui subofiţer este de cel mult 70 de euro pe zi. Ca o concluzie, militarii FOS primesc, pe perioada de misiune în Afganistan, un salariu mărit de 2,3 ori la care se mai adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro. Conform acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 7.387 de lei la care se adaugă 2.200 de euro, totalul fiind de peste 3.800 de euro.

Forţele pentru Operaţii Speciale sunt unităţile de elită din orice structură militară de tip NATO.

Modul de acţiune al acestor unităţi derivă din „Cele cinci adevăruri despre FOS”, un ghid de bază al bunelor practici pus la punct de militari. În primul rând, „Oamenii sunt mai importanţi decât tehnologia”. Nici măcar cea mai bună tehnologie existentă în prezent nu poate înlocui o echipă de FOS înalt calificată, echipată corespunzător şi închegată. Apoi, „Calitatea este mai importantă decât cantitatea” – Un număr mic de operatori, selecţionaţi cu atenţie, bine instruiţi, bine conduşi în luptă, sunt de preferat unui număr mare de militari mediocru pregătiţi. Totodată, în respectivul ghid se mai arată că „FOS nu pot fi produse în masă”. Şi asta pentru că atingerea nivelului de profesionalism necesar îndeplinirii în bune condiţii a misiunilor dificile pe care le presupun operaţiile speciale necesită ani buni de instruire. Ultimele două adevăruri din ghid sunt „FOS competente nu pot fi produse după ce criza a avut loc deja” şi „Majoritatea operaţiilor speciale necesită sprijinul forţelor convenţionale, altele decât FOS”.

Condiții de participare:

-vârsta maximă: 40 de ani
-grad maxim: ofiţeri – căpitan, MM/subofiţeri – MM cls a II-a/plutonier major, SGP – fără limită de grad dar cu cel puţin 1 an vechime

Durata: 48 săptămâni

Componente program:

-program pregătitor în vederea evaluării şi selecţiei (10 săptămâni)
-program de evaluare şi selecţie (4 săptămâni)
-curs de specializare iniţială a operatorilor FOS (18 săptămâni)
-curs de pregătire de bază operatori FOS (16 săptămâni)

Scopul programului:

Formarea şi dezvoltarea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor practice şi intelectuale necesare operatorului forţe pentru operaţii speciale (FOS) pentru încadrarea funcţiilor specifice de la baza carierei.

Obiectivele generale ale programului:

-formarea deprinderilor şi competenţelor necesare operatorului FOS pentru ocuparea unei funcţii în cadrul detaşamentului de operaţii speciale/ plutonului comando;
-formarea deprinderilor şi competenţelor necesare operatorului FOS în utilizarea armamentului şi a încărcăturilor explozive;
-formarea deprinderilor şi competenţelor necesare operatorului în utilizarea sistemelor de comunicaţii radio;
-formarea deprinderilor şi competenţelor necesare operatorului pentru acordarea primului ajutor în situaţii specifice misiunilor FOS.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”