Prima pagină » Actualitate » Meseria cu salarii de peste 2.000 de euro în țară. Se face un curs de doar o lună și poți lucra oriunde în lume. Ce trebuie să faci

Meseria cu salarii de peste 2.000 de euro în țară. Se face un curs de doar o lună și poți lucra oriunde în lume. Ce trebuie să faci

Meseria cu salarii de peste 2.000 de euro în țară. Se face un curs de doar o lună și poți lucra oriunde în lume. Ce trebuie să faci
Foto ilustrativa, sursa foto: Envato

Care este meseria cu salarii de peste 2.000 de euro în țară. Se face un curs de doar o lună de zile, după care poți lucra oriunde în lume. Iată ce trebuie să faci.

Meseria e brățară de aur. La propriu, căci cei care termină cursurile școlii de gemologie de la Timișoara se pot angaja oriunde în lume, pe bani frumoși. Orele sunt predate de un expert, în familia căruia tainele pietrelor prețioase se transmit din generație în generație.

Sute de oameni din țară și din străinătate au trecut, în ultimii ani, prin școala de la Timișoara, unde se formează gemologi. De menționat este că sunt singurele cursuri din lume, unde absolvenții primesc diploma de stat, eliberată de Ministerul Muncii și cel al Educației. Aici se învață analiza diamantelor, identificarea și clasificarea lor, pentru a li se putea stabili apoi valoarea lor pe piață.

Gemologii școliți la Timișoara pot lucra oriunde în lume

La finalul cursului, gemologii școliți la Timișoara pot lucra oriunde în lume. Expertiza lor este foarte importantă și vor ști să spună prețul unui inel încastrat în diamante.

„Pentru noi este destul de nouă această meserie şi e o provocare, pentru că despre un metal preţios aur, argint sau platină, se poate spune câte karate are, ce valore, în schimb la diamante, preţul şi valoarea reală este relevată în urma unei analize tehnico ştiinţifice”, a declarat Dan Giurgiu, preşedintele Centrului Gemologic Român, prima organizaţie de informare, cercetare şi studiu în acest domeniu din România şi printre puţinele de pe glob, pentru observatornews.

În prezent, țara noastră are 500 de gemologi, iar salariul acestora poate trece de 2.000 de euro.

CITEȘTE ȘI:

Salariul minim european, introdus de la 1 ianuarie 2025. Cât vor crește salariile angajaților din România

Câți lei primește salariu un casier LIDL din București. Suma este impresionantă!

Salariul minim brut ar putea ajunge la 4100 LEI din 2025. De ce nu este o veste bine primită de majoritatea românilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...