Prima pagină » Actualitate » Meteorologii Accuweather au anunțat deja prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge

Meteorologii Accuweather au anunțat deja prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge

Meteorologii Accuweather au anunțat deja prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge

Meteorologii Accuweather au anunțat deja data când vine prima ninsoare în București. Iată data în care ninge, conform Accuweather, una dintre cele mai mari și cunoscute companii americane de servicii meteorologice comerciale din lume, renumită pentru prognozele sale detaliate pe termen lung (precum cele pe 45 sau 90 de zile) și pentru indicatori unici ca „RealFeel”, adică temperatura resimțită.

Sondaj Gândul


Ar trebui ca PSD să voteze Guvernul Siegfried Mureșan?

Vezi rezultate

Loading ...

Iarna se apropie cu pași înceți, dar siguri. În ultima lună din toamnă, adică noiembrie, vom avea și prima ninsoare în Capitală. Pe 18 noiembrie, când temperaturile se vor încadra între 8 și – 2 grade C. Este singura zi din lună când este anunțată ninsoare. Următoarea zi, pe 19 noiembrie, ninsoarea se oprește, dar temperaturile nocturne continuă să scadă, vreme de două zile la rând, până la -2 grade C.

De altfel, în luna noiembrie, temperaturile sunt modeste pe tot intervalul și nu vor depăși 17 garde C. Cerul va fi mai mult noros, pe tot parcursul lunii, iar șase zile va ploua. Astfel, vor fi ploi pe 2, 4, 12, 15, 29 și 30 noiembrie 2026. Soarele se va arăta răzleț, în anumite zile, în rest, va predomina atmosfera mohorâtă.

Luna decembrie debutează cu ploi și temperaturi scăzute, potrivit meteorologilor Accuweather. Vor fi ploi, pe 1,2,3 decembrie, iar temperaturile se vor încadra între 10 și minus un grad C.

Așadar, meteorologii Accuweather au anunțat deja când vine iarna în București. Pe data de 18 noiembrie, în Capitală, va porni prima ninsoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi