Prima pagină » Actualitate » Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive
sursa foto: Mediafax foto: Marian Ilie

Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut și care l-au acuzat ulterior că a instrumentat dosare abuzive. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de Negulescu în anul 2023 și a obligat foștii inculpați, printre care și fostul deputat Vlad Cosma, dar și Răzvan Alexe, Stroe Cecilia, Ușurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel și Păduraru Cristian – să plătească în solidar daune morale în valoare de 1.000.000 de lei. De asemenea, ei trebuie să-i plătească și cheltuieli de judecată în valoare de 100 de lei, reprezentând taxa de timbru.

Instanța a respins însă acțiunea formulată de Negulescu împotriva altor trei persoane: Buliga Georgeta, Stasie Magdalena Otilia și Ceort Cătălin.

Conflictul dintre fostul procurer și inculpații din dosarele lui datează de mai mulți ani. În timpul urmăririi penale și proceselor ce au urmat, mai multe dintre persoanele cercetate de Negulescu au susținut că el a fabricat probe, a exercitat presiuni asupra lor și i-a obligat să facă declarații false. De asemenea, unele declarații făcute publice evocau scene cu adevărat șocante: inculpații au susținut că procurorul i-ar fi amenințat cu pistolul pe masă pentru a-i constrânge să declare ceea ce voia anchetatorul.

În luna noiembrie a anului 2022, Mircea Negulescu a fost achitat definitiv pentru acuzațiile de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, sub forma instigării în formă continuată. Acest dosar fusese instrumentat de fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și trimis în judecată în iunie 2020.

Conform rechizitoriului, pe când activa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Negulescu ar fi forțat mai mulți martori, printre care și pe controversatul om de afaceri Răzvan Alexe, să formuleze denunțuri și declarații mincinoase într-un dosar ce-l viza pe Vlad Cosma. Vlad Cosma era acuzat de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor.

După ce a fost achitat, Mircea Negulescu i-a dat în judecată pe cei care l-au acuzat public și în fața instanțelor că i-ar fi fabricat dosare. În 2023, acesta a cerut 3 milioane de euro daune morale, invocând prejudiciul grav de imagine și suferințele generate de campania de defăimare la care ar fi fost supus.

Acum, Tribunalul București a stabilit că o parte dintre cei acuzați de fostul procuror se fac răspunzători pentru afirmațiile și acuzațiile lansate la adresa sa, dar a redus cuantumul daunelor morale cerute la început de reclamant. Suma de 1 milion de lei urmează să fie plătită în solidar, fapt care înseamnă că fiecare dintre cei nouă pârâți poate fi executat pentru întreaga sumă, urmând ca ulterior aceștia să își regleze situația între ei.

Dar decizia Tribunalului nu este definitivă. Părțile nemulțumite pot să facă apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se va judeca la Secția a III-a civilă a Tribunalului București.

„Tip solutie: Admite în parte cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtul Păvăleanu Marcel Cristian, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâta Stroe Cecilia, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel, Păduraru Cristian. Obligă pârâţii Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzvan, Stroe Cecilia, Uşurelu Petrică Lucian, Păvăleanu Marcel Cristian, Vaida Mihai Florin, Luca Teodor Ovidiu, Vitter David Daniel, Păduraru Cristian, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă aceşti pârâţi la plata către reclamant şi a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâţii Buliga Georgeta, Stasie Magdalena Otilia şi Ceort Cătălin, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 18.06.2025.”, se arată pe portaljust.ro.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Incident grav la Chișinău! Avionul lui Zelenski, la un pas să fie LOVIT de o dronă
Digi24
Victor Ponta a participat la deschiderea Jocurilor Nomade din Bișkek, unde în tribune a fost și Putin: „Nu am știut că va fi prezent”
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Mediafax
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Click
Vacanța de coșmar a unor români în Albania. Ce au pățit: „Am ajuns inclusiv să fim înjurați”
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Războiul comercial dintre SUA și Canada ia amploare! Ce produse au fost interzise?
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie