EXCLUSIV | Mohammad Murad, audiat în dosarul lui Dan Diaconescu. Miliardarul ar fi revenit deja în țară – SURSE

EXCLUSIV | Mohammad Murad, audiat în dosarul lui Dan Diaconescu. Miliardarul ar fi revenit deja în țară - SURSE
Publicat: 10/05/2023, 17:37
Actualizat: 10/05/2023, 17:45

Omul de afaceri Mohammad Murad a fost citat ca martor în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat de act sexual cu minor în formă continuată şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată. După ce ar fi primit citația, zilele trecute, Mohammad Murad ar fi revenit deja în țară, din Liban. Procurorii constănțeni ar fi decis, potrivit unor surse, audierea sa imediată.

Informațiile obținute de Gândul arată că, în acest moment, nu există indicii care să justifice schimbarea calității de martor în cea de suspect, în ceea ce-l privește pe Mohammad Murad.

Proprietar al Complexului Panoramic Belvedere din stațiunea Olimp, miliardarul Murad i-ar fi pus la dispoziție, gratis, lui Dan Diaconescu camerele în care s-au desfășurat partidele de sex și ar fi avut cunoștință de ceea ce se petrecea în spatele ușilor închise.

„Camerele erau oferite, gratis, lui Dan Diaconescu, de miliardarul Mohammad Murad. Acum, omul de afaceri este plecat din România și se află în Liban, motivul declarat fiind unele probleme de sănătate. Dar nu este exclus ca Mohammad Murad să fi fugit din țară tocmai pentru a scăpa de anchetă, fiindcă poate fi acuzat de complicitate cu Dan Diaconescu”, au declarat în aprilie surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

Aceleași surse au dezvăluit că gemenele din dosar „au făcut parte din echipa de campanie a lui Mohammad Murad, atunci când acesta a candidat pentru funcția de primar al orașului Mangalia, iar Dan Diaconescu le-ar fi cunoscut pe tinere la un dineu organizat de omul de afaceri”.

Gândul a scris, pe 8 aprilie, că Mohammad Murad este plecat din țară, informație confirmată chiar de către omul de afaceri.

„Eu sunt plecat de două luni în Liban pentru probleme de sănătate și alte probleme. Nu poți să pleci din țară și să se spună că am fugit, nu e corect”, a declarat omul de afaceri pentru stiripesurse.

Mohammad Murad a spus, la acel moment, că nu are legătură cu cazul în care este cercetat Dan Diaconescu.

„Dacă închiriezi un apartament și acolo se întâmplă ceva, ești vinovat pentru ce se întâmplă acolo? Se poate întâmpla orice în hotel. Se învârte multă lume. Nu mă privește pe mine, există siguranță natională care se ocupă de aceste lucruri. Nu am avut habar de așa ceva, nu am avut o discuție despre aceste lucruri cu Dan Diaconescu”, a mai declarat – tot în aprilie -Mohammad Murad, porivit sursei citate.

Fostul om de televiziune Dan Diaconescu le-ar fi cunoscut pe cele două gemene minore la un spectacol organizat la hotelul Belvedere din stațiunea Olimp – hotel care face parte din Grupul Phoenicia, patronat de Mohammad Murad – unde acestea ar fi susținut un program artistic. Surse au indicat că milionarul Murad a mijlocit “împrietenirea”, Diaconescu fiind oaspetele său.

”Complicele și autorul – conform legii din România – sunt încadrați în aceleași limite de pedeapsă”

Avocații contactați de Gândul au explicat, în exclusivitate, o astfel de speță, precizând că trebuie făcută dovada că proprietarul care închiriază un apartament în care s-au petrecut infracțiuni avea cunoștință de ceea ce urmează să se întâmple sau s-a întâmplat acolo.

”În situația în care un proprietar pune la dispoziție un apartament unei persoane – în regim hotelier sau în regim amical -, știind că se realizează trafic de droguri, act sexual cu minori, proxenetism, există și atragerea răspunderii penale a persoanei care înlesnește săvârșirea unor asemenea infracțiuni. Și nu este vorba doar de apartamentul pus la dispoziție, ci și mașina, dacă au loc astfel de infracțiuni, putându-se ajunge chiar la confiscarea mașinii.

În același timp, punerea la dispoziție a unui apartament – servicii hoteliere sau servicii locative – nu înseamnă și că proprietarul apartamentului știe ce se întâmplă acolo. Este la fel ca și la droguri. Dacă este închiriat apartamentul unui prieten pentru a face o petrecere de ziua lui de naștere, iar acesta face o petrecere cu droguri, iar proprietarul știa, atunci i se va confisca apartamentul. Este valabil și pentru proxenetism. Dacă proprietarul nu știa, atunci acesta nu pățește nimic. Trebuie făcută dovada că proprietarul știa.

Dacă proprietarul știa, complicele și autorul – conform legii din România – sunt încadrați în aceleași limite de pedeapsă. Dar se va individualiza în raport de starea circumstanțială a fiecăruia”, au declarat avocații contactați de Gândul.

Dan Diaconescu, ”raporturi sexuale și acte sexuale orale” cu o minoră

Potrivit procurorilor, în data de 20 septembrie 2020, Dan Diaconescu ar fi întreținut ”raporturi sexuale și acte sexuale orale” cu o tânără, știind că aceasta este minoră. Mai mult, fostul patron TV știa și că tânăra practică prostituția, plătind-o pentru serviciile sale cu suma de 400 de lei.

Totul s-ar fi întâmplat într-o cameră a Complexului Panoramic Belvedere din stațiunea Olimp, achiziționat de miliardarul Mohammad Murad în anul 2017 și modernizat în urma unei investiții de aproximativ 40 de milioane de euro. Complexul a fost redeschis în luna iulie a anului 2020, iar la acel moment miliardarul Murad deținea aproape 4.000 de locuri de cazare pe litoral, în mai multe hoteluri din Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun.

Pus pe ”afaceri mari”, Mohammad Murad preluase și hotelul Lido din București, dar și hotelul Prahova din stațiunea Neptun, cei care au vândut fiind celebrii frați Micula.

Mohammad Murad deține și alte trei hoteluri în București, sub brandul Phoenicia, dar și lanțul de restaurante Spring Time, plus fabrica de conserve Mandy. Pe lângă toate acestea, Mohammad Murad a investit și în dezvoltări imobiliare, blocuri și vile, în Constanța și București.

Citește și:

EXCLUSIV | Cum a cunoscut Dan Diaconescu gemenele. Legătura dintre minore și milionarul Murad (Phoenicia) care a FUGIT din România / DD a fost reținut

GALERIE FOTO | Cum arată hotelurile de pe litoral ale lui Mohammad Murad. Amfiteatru și Belvedere, în paragină după ce afaceristul a plecat din țară

EXCLUSIV | Miliardarul Mohammad Murad, suspectat de complicitate în dosarul “Sex cu minore”! Camerele orgiilor, oferite gratuit lui Dan Diaconescu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja...
Câinii și pisicile vă pot ucide. Alertă pentru proprietarii de animale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea