Prima pagină » Actualitate » „Pitești, Pitești, uite ce mănânci!” ANPC a împărțit amenzi, în Argeș, de 300.000 lei

„Pitești, Pitești, uite ce mănânci!” ANPC a împărțit amenzi, în Argeș, de 300.000 lei

Luiza Dobrescu

Controlul efectuat de comisarii Protecției Consumatorilor, în trecere prin județul Argeș, a scos la iveală faptul că, dacă te apucă somnul sau foamea în Pitești sau pe Valea Oltului, mai bine tragi pe dreapta și dormi în mașină, după ce ai mâncat ce ți-ai adus de-acasă. Restaurantele, brutăriile și motelurile care le-au ieșit în cale celor de la ANPC sunt adevărate bombe de mizerie, care îți pot pune serios viața în pericol. 

„260.000 lei, la 4 operatori economici au fost dispuse măsuri de oprire temporară a activității până la constatarea remedierii de către comisarii ANPC. Au fost oprite de la comercializare și/sau retrase din consum produse alimentare în cantitate de 172,7 kg, cu o valoare totală de 5.456 lei”, este o parte din tristul bilanț înregistrat de comisarii ANPC în cadrul unui control efectuat în trecere prin județul Argeș.

Celebrii mici de la Dedulești au devenit și mai cunoscuți din cauza igienei precare în care sunt pregătiți, pe lângă alte feluri de mâncare.

„În cadrul acțiunilor finalizate la CJPC Argeș, în 27/28 martie 2025, au fost întocmite 51 procese verbale de constatare a contravenției, fiind aplicate 80 sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi în valoare totală de 300.000 lei.

1. SC SAN RESTAURANT SRL, punct de lucru Dedulești/ Morărești, jud.Argeș – produse alimentare depozitate/ păstrate în condiții improprii și/sau fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limită de consum (brânză telemea, mălai,pesmet) ; utilizarea în blocul alimentar a unor recipiente improprii din plastic.

2. SC SIBIV RAPID 2002 SRL, punct de lucru Dedulești/ Morărești, jud.Argeș – produse alimentare depozitate/ păstrate în condiții improprii și/sau fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limită de consum (brânză telemea rasă) ; utilizarea în blocul alimentar a unor recipiente improprii din plastic, porțiuni limitate de pavaj deteriorat, lipsă informații aditivi alimentari.

3. Brutărie Patiserie Dani Pan SRL – Pitești/ Argeș – spațiile utilizate pentru prestarea serviciilor sunt improprii/ neigienizate, fiind folosite simultan și pentru depozitarea unor obiecte personale; aluatul prezintă impurități provenite din curățarea insuficientă a recipientelor; produsele finite oferite (pâine albă, baghetă, burek cu carne, lipii) prezintă impurități, aluat ars provenit de pe tavile folosite la coacere care nu au fost curățate corespunzător; în spațiul de vânzare/servire pavimentul este necurățat și prezintă urme grosiere de praf, resturi alimentare, cabluri murdare; produse alimentare utilizate – margarină, depozitată necorespunzător (la 23 grade C), deși condițiile stabilite prin etichetarea produsului impun păstrarea la maxim 20 grade C; alimentele sunt depozitate în condiții improprii (produse neprelucrate termic, pregătite pentru coacere – depozitate alături de produse ambalate (cașcaval, carne tocată, cremwurști, brânză dulce) ; tăvile folosite pentru coacere nu sunt curățate corespunzător, prezentând straturi de arsuri în interior/exterior; pânzele pe care este așezat aluatul sunt umede, destrămate, parțial murdare și mucegăite, prezentând miros acidulat specific fermentației resturilor de aluat – amendă contravențională 80.000 lei. Prestarea serviciilor la Dani Pan SRL a fost oprită temporar, până la remedierea deficiențelor constatată de către reprezentanții ANPC.

4. SC Satbos SRL, punct de lucru Dedulești/ Morărești, jud.Argeș – carne de porc, (fleică, cotlet) depozitate/ păstrate în condiții improprii și/sau fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limită de consum.

5. SC Comdivers SRL, punct de lucru Dedulesti/ Morărești, jud.Argeș – carne de porc și pui, produse lactate (cașcaval, brânză dulce, ), produse de panificație fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limită de consum; produse pregătite (clătite, cartofi prăjiți) depozitate în blocul alimentar pentru a fi utilizate în ziua următoare, bucăți de carne (burtă) fiartă porționată și păstrată în recipiente mici de plastic, păstrată pentru a fi ulterior utilizată la servirea ciorbei de burtă. Utilizarea în blocul alimentar a unor recipiente improprii din plastic, porțiuni limitate de pavaj deteriorat, utilizare refrigerator și cuptor cu microunde deteriorate, uzate, cu urme grosiere de rugină și mizerie.
Prestarea serviciilor la Dani Pan SRL a fost oprită temporar, până la remediere deficiențelor constatată de catre reprezentantii ANPC.

6. SC Rador A&E SRL Pitești/ Argeș – unitate desfacere produse alimentare, carne și produse din carne; produse cu modificări organoleptice fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limită de consum; spațiile frigorifice de depozitare și expunere la comercializare sunt uzate moral, deteriorate, prezintă urme grosiere de mizerie precum și sisteme de închidere (acces vitrină) improprii, improvizate. Activitatea de vânzare a fost oprită temporar până la remedierea deficiențelor constatată de către reprezentanții ANPC.

7. Motel Restaurant Waterside Retreat SRL – sat Lințesti, comuna Cotmeana/ jud.Argeș – în blocul alimentar a fost identificată carne de porc și pui, produse lactate (cașcaval, brânză dulce, ), produse de panificatie fără elemente de identificare care să permită trasabilitatea produsului și încadrarea în data limita de consum, produse cu data durabilității minimale sau data limită de consum depășită, utilizarea în blocul alimentar a unor recipiente/ instrumente improprii din plastic și/sau lemn.
În unitatea de cazare, în două din camerele verificate, s-a constatat existența unor urme de infiltrații de umezeală în zona plafonului/ plafon cu tencuială deteriorată, decojită, urme de praf, lipsă plase de țânțari la ferestre, filtrele din dotarea aparatelor de aer conditionat nu erau igienizate corespunzător, existența unei veioze cu cablul de alimentare deteriorat .
Prestarea serviciilor de alimentație publică a fost oprită temporar, până la remediere deficiențelor constatată de către reprezentantii ANPC”

CITEȘTE ȘI:

Peste 60 milioane lei la bugetul de stat, de la ANPC, în urma celor 9.452 de amenzi aplicate

Piedone a repus în consultare proiectul de ordin care obligă comercianții să treacă separat ADAOSUL pe fiecare produs. Prevederi suplimentare propuse

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Revoltă în învățământ! Directoarele de la „Lazăr” și „Caragiale” au picat concursul pe post și acuză Ministerul
Digi24
A fost anunțată cauza morții lui RJ Mitte, actorul din „Breaking Bad”
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!