Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan a vorbit despre rolul Mirabelei Grădinaru în țară și în străinătate. „Este o formă de diplomație care ajută România”

Nicușor Dan a vorbit despre rolul Mirabelei Grădinaru în țară și în străinătate. „Este o formă de diplomație care ajută România”

Sursa: Mediafax

Nicușor Dan a povestit, la Euronews România, despre rolul și activitatea partenerei sale de viață, Mirabela Grădinaru, atât în țară, cât și pe plan internațional. Președintele României susține că expunerea publică de care aceasta beneficiază îi permite să faciliteze dialogul dintre ONG-uri, autorități și reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și să participe la evenimente internaționale care contribuie, în opinia sa, la promovarea imaginii României.

Nicușor Dan: Mirabela Grădinaru intermediază dialogul dintre ONG-uri și autorități

Nicușor Dan a explicat că Mirabela Grădinaru a fost preocupată de aceste domenii și înainte de a avea expunerea publică pe care o are în prezent. Președintele a precizat că aceasta folosește vizibilitatea de care beneficiază pentru a intermedia legătura dintre persoane și instituții care, în mod obișnuit, ajung mai greu să comunice.

Potrivit lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru ajută inclusiv colaborarea dintre organizații neguvernamentale și autorități publice, dar și dialogul dintre manageri de spitale și ministrul Sănătății.

„Ea a fost întotdeauna preocupată de tematica asta. Prin faptul că are această expunere publică, reușește să pună împreună oameni care nu reușeau să ajungă unii la alții. De exemplu, ONG-uri care au diferite inițiative, care trebuie puse în legătură cu autorități publice, sau chiar șefi de spitale care nu ajungeau să discute cu ministrul Sănătății. Are rolul ăsta de facilitator”, a susținut Nicușor Dan la Euronews România.

Sondaj Gândul


Ești de acord ca Alexandru Nazare să fie desemnat premier al României?

Vezi rezultate

Loading ...

Nicușor Dan e de părere că activitatea internațională a Mirabelei Grădinaru e o formă de diplomație pentru România

Nicușor Dan a vorbit și despre activitatea internațională a Mirabelei Grădinaru, despre care spune că poate reprezenta o formă de diplomație informală pentru România. Președintele a menționat participarea acesteia la mai multe evenimente și formate internaționale, inclusiv vizita în Ucraina și prezența la Adunarea Generală a ONU.

Nicușor Dan e de părere că participarea la astfel de evenimente contribuie la promovarea imaginii României și la prezentarea proiectelor desfășurate în domenii precum sănătatea, situațiile de urgență și sprijinul acordat tinerilor vulnerabili. În același timp, Mirabela Grădinaru are ocazia să acumuleze experiență și să preia exemple de bune practici de la organizații și persoane din alte țări care lucrează de mai mult timp în aceste domenii.

„Pe plan internațional, este invitată la diferite evenimente și este o formă de diplomație care ajută România. Faptul că s-a dus în Ucraina, că a participat la diferite formate, acum, la Adunarea Generală a ONU, eu cred că ajută România, tocmai pentru că expune și dă o imagine corectă despre ce face România în diferite domenii: sănătate, situații de urgență, ajutor pentru tineri vulnerabili și, pe de altă parte, câștigă experiență de la alții care s-au apucat de problemele astea mai demult”, a adăugat Nicușor Dan.

Activitățile Mirabelei Grădinaru din ultimele 3 luni

  • Ankara, Turcia – 7-8 iulie 2026

Mirabela Grădinaru l-a însoțit pe Nicușor Dan la Ankara, unde președintele României a participat la Summitul NATO. În cadrul deplasării, ea a participat la recepția și dineul oficial oferite de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, și de soția acestuia, Emine Erdoğan.

Pe 8 iulie, Mirabela Grădinaru a participat și la programul organizat de Emine Erdoğan pentru partenerele liderilor participanți la summit. În cadrul întâlnirii de la Ankara, ea a prezentat proiectul „România în Lumină”, derulat de Administrația Prezidențială.

  • Paris, Franța – 13-14 iulie 2026

Câteva zile mai târziu, Mirabela Grădinaru a mers la Paris, unde a participat alături de Nicușor Dan la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a Franței.

Pe 13 iulie, ea a participat la dineul oferit de președintele Emmanuel Macron și de soția sa, Brigitte Macron, la Palatul Élysée. A doua zi, pe 14 iulie, a fost prezentă alături de președintele României la parada militară organizată de Ziua Națională a Franței.

  • Kiev, Ucraina – 24 august 2026

Pe 24 august, Mirabela Grădinaru s-a aflat la Kiev, unde a participat, la invitația Olenei Zelenska, la cea de-a șasea ediție a Summitului Primelor Doamne și Primilor Domni. Reuniunea a avut loc chiar de Ziua Independenței Ucrainei, iar partenera președintelui României a participat și la ceremoniile dedicate acestei zile.

În cadrul vizitei, Mirabela Grădinaru s-a întâlnit cu Olena Zelenska și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

  • Chișinău, Republica Moldova – 2-3 septembrie 2026

La începutul lunii septembrie, Mirabela Grădinaru a mers la Chișinău, unde s-a întâlnit cu Maia Sandu și a participat la o conferință internațională dedicată siguranței copiilor în mediul online și impactului mediului digital asupra sănătății mintale și bunăstării copiilor și adolescenților.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Criza petrolului va continua în 2027. Rezervele stocate pe uscat, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP