Prima pagină » Actualitate » De azi, România are un nou vicepremier. Oana Gheorghiu a depus jurământul în faţa preşedintelui, premierului şi consilierilor prezidenţiali

De azi, România are un nou vicepremier. Oana Gheorghiu a depus jurământul în faţa preşedintelui, premierului şi consilierilor prezidenţiali

Luiza Dobrescu

Administraţia Prezidenţială a învestit joi, în funcţia de vicepremier, pe Oana Clara Gheorghiu, la propunerea Guvernului României.

Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa consilierilor prezidenţiali şi a premierului Ilie Bolojan.

A fost intonat Imnul Naţional al României.

Oana Gheorghiu a depus jurământul de învestire, cu mâna pe Biblie:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea, pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit noul vicepremier al României, Oana Gheorghiu.

Ce a transmis Oana Gheorghiu imediat după învestirea în funcţie

Imediat după depunerea jurământului, Oana Gheorghiu a anunţat pe facebook că se suspendă din funcţiile deţinute în cadrul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

„După mai bine de 15 ani dedicați celei mai îndrăznețe inițiative din sănătatea românească – construirea primului Spital de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Trauma din România și apoi a unui campus medical pentru copii – a venit momentul să fac un pas nou.

Am acceptat propunerea de a ocupa funcția de Vicepremier al României. Este o decizie grea și emoționantă, pentru că Dăruiește Viață a fost și rămâne parte din mine. Dar cred cu tărie că experiența noastră – a unei comunități care a demonstrat că solidaritatea poate construi spitale – trebuie dusă și în administrația publică, acolo unde se iau deciziile care ne influențează viețile.

Pe durata mandatului meu, mă voi suspenda din funcțiile executive din cadrul Asociației Dăruiește Viață. Am încredere că echipa Dăruiește Viață și comunitatea de donatori și sponsori vor continua proiectele exact așa cum le-am început: cu transparență, profesionalism și determinare.

Rămân recunoscătoare fiecăruia dintre voi – celor peste 350.000 de oameni și mii de companii – care ați transformat un vis imposibil într-o realitate: un spital ridicat din solidaritate. Această forță a comunității este cea mai mare garanție că vom continua să schimbăm România.

În noul rol, voi încerca să duc mai departe acest mesaj: că oamenii vor schimbare și reformă, pentru a trăi mai bine în România, precum și pentru a avea acces la servicii publice de calitate. Voi duce mai departe și această lecție pe care am învățat-o împreună cu voi: că atunci când oamenii se unesc și contribuie toți la schimbare, fiecare după posibilități, nimic nu e imposibil.

De altfel, rolul meu ca vicepremier va fi să deschid Guvernul spre societate, spre consultarea companiilor, a societății civile și a cetățenilor, pentru a fundamenta reformele și măsurile pe nevoile reale din societate și pentru a le construi împreună, cu încredere. Așa cum am lucrat și la Daruieste Viata , împreună cu comunitatea noastră.

Vă mulțumesc și sper să rămâneți alături de mine și de Dăruiește Viață în această nouă etapă”, s scris vicepremierul, pe facebook. 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Crin Antonescu îl acuză pe Bolojan că numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier este o „operațiune de IMAGINE” cu riscul distrugerii relației cu SUA

Preşedintele a semnat decretul de numire în funcţia de vicepremier a Oanei Gheorghiu. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Miruță: Ce a dat PSD AUR-ului ca să ajute să treacă puntea asta fără să intre la guvernare?
Digi24
Cum poate Occidentul să scape din „Capcana Ormuz”: Soluția care a salvat lumea din mai multe crize ale petrolului în ultimii 70 de ani
Cancan.ro
Câți bani i-a dat Pro TV lui Ian, pentru cele 17 săptămâni la Desafio? Suma e colosală
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cinci indicii din războiului din Iran care arată că NATO nu este pregătită să lupte cu Rusia
Mediafax
Grindeanu: Dacă vrem să schimbăm ceva, vrem să schimbăm primul ministru, în niciun caz președintele
Click
Imaginea suferinței. Eugen Cristea face parastasul de un an al soției: „Numai eu știu ce-i în sufletul meu.” Câți bani primește din „Liceenii”?
Digi24
După 40 de zile pe linia frontului ucrainean, soldaților „nu le mai pasă dacă supraviețuiesc”
Cancan.ro
A MURIT Valentina Dumitru, femeia de 45 de ani care a făcut anevrism după un lifting facial. Ministrul Sănătății cere anchetă
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marcel Prodan, bărbatul care a bătut-o pe Alexandra Stan! Viața lui s-a schimbat radical
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
MLI-84 Jderul, trimis la pensie de Lynx KF41. România alege blindatul de ultimă generație
Descopera.ro
Matcha versus Cafea: Care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag?
Descopera.ro
Oamenii de știință spun că au descoperit cum am putea ajunge la Alpha Centauri în doar 20 de ani