Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan și partenera sa, la SERBAREA de sfârșit de an a fiicei lor. Ce au declarat cei doi

Nicușor Dan și partenera sa, la SERBAREA de sfârșit de an a fiicei lor. Ce au declarat cei doi

Alexandru TudorOlga Borșcevschi

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au mers miercuri seară la Teatrul Metropolis, acolo unde are loc serbarea fetiței lor. Vizibil emoționați, cei doi au ajuns cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea serbării.

Aceștia au venit separat. Prima a ajuns partenera de viață a președintelui. Acesta a venit însoțită de ofițeri SPP și de celălalt copil al cuplului. De asemenea, Mirabela Grădinaru avea și un buchet de flori în mână.

Întrebată dacă are emoții, aceasta a precizat că are, „ca întotdeauna”. Ea a mai adăugat că fiica sa va juca rolul „vulpiței” la serbare.

La scurt timp a ajuns și Nicușor Dan, tot însoțit de SPP. La rândul său, în momentul în care a fost întrebat dacă are emoții pentru fiica sa, șeful statului a evitat să spună, însă a precizat că „este un eveniment personal”.

Nicușor Dan a fost învestit președinte în ziua în care fiica lui a făcut 9 ani. Aheea a fost, de altfel, singura membră a familiei care a asistat la ceremonia de la Parlament.

CITEȘTE ȘI:

Partenera lui Nicușor Dan a LIPSIT de la ceremonie, deoarece mezinul familiei este bolnav. Fiica lui Nicușor Dan, prezentă la Parlament

Nicuşor Dan a invitat joi partidele și formațiunile parlamentare la consultări pentru desemnarea PREMIERULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
VIDEO | Gelu Duminică deschide un subiect sensibil: „A fi rom vine și cu statutul de subom”
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Adevarul
Calin Georgescu, avertizat înaintea unei întâniri cu susținătorii săi: „Probabil cineva i-a spus că acolo este multă lume”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
O cunoscută profesoară din Iași s-a căsătorit cu un fost student. Ce diferență de vârstă este între ei
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania