Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan, șir nesfârșit de gafe la recepția Ambasadei SUA în România

Nicușor Dan, șir nesfârșit de gafe la recepția Ambasadei SUA în România

Nicușor Dan a oferit un nou spectacol jenant în fața diplomaților străini, la recepția organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. Cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Zilei Independenței, șeful statului a atras privirile prin gesturi complet nepotrivite pentru un lider de țară.

În timp ce ceilalți oficiali, printre care și Ilie Bolojan, au păstrat o atitudine sobră, respectuoasă, Nicușor Dan s-a fâstâcit încontinuu pe scenă, a râs în timpul discursurilor oficiale și s-a scărpinat la tâmplă.

Nicușor Dan și-a început numărul încă din primele momente ale ceremoniei

În timp ce gazda evenimentului făcea prezentările oficiale, președintele se uita prin public și îi saluta pe oameni.

Fâstâceli, scărpinat și privit în gol în timpul discursului lui Ilie Bolojan

Situația a devenit și mai bizară în momentul în care Ilie Bolojan a luat cuvântul. Nicușor Dan a început să se fâstâcească, să privească în gol, ba chiar să privească cerul.

Un alt moment penibil s-a petrecut în timpul discursului ținut de ambasadorul SUA. Nicușor Dan a continuat să râdă și să se întoarcă de la stânga la dreapta, frecându-și mânile agitat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!