Prima pagină » Actualitate » Noua ordonanță privind schema de ajutor pentru facturile la curent și gaze a fost adoptată de Guvern. Principalele măsuri aplicabile de la 1 aprilie

Noua ordonanță privind schema de ajutor pentru facturile la curent și gaze a fost adoptată de Guvern. Principalele măsuri aplicabile de la 1 aprilie

Madalina Prundea
Noua ordonanță privind schema de ajutor pentru facturile la curent și gaze a fost adoptată de Guvern. Principalele măsuri aplicabile de la 1 aprilie
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Guvernul a adoptat, vineri, proiectul noii scheme de ajutor pentru susținerea facturilor la energie electrică și gaze naturale, ce vizează perioada de la 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, deci după ce expiră a actualele facilităț. Acesta a fost publicat de Ministerul Energiei în transparență decizională, joi seara, și a fost inclus pe agenda ședinței de vineri după-amiază a Executivului.

„Românii vor avea parte de susținerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum”, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, după decizia Executivului.

„Alături de prim – ministrul Nicolae Ciucă și colegii din Guvern am aprobat Ordonanța de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023”, a detaliat Virgil Popescu, pe contul de Facebook.

 Care sunt noile prețuri

Este vorba de ordonanța de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative institutuie cadrul viitoarelor ajutoare oferire de stat consumatorilor casnici și non-casnici, în contextul creșterii prețului la energie electrică și gaze naturale.

Astfel, proiectul de OUG prevede limite de preț, la energie electrică și gaze naturale, pentru clienții casnici și non casnici, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. „Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici și de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică (…)”, conform proiectului.

Astfel, la energie electrică

prețul final factruat pentru consumatorii casnici este

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul unui consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
  • maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul unui consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;

prețul final facturat pentru consumatorii noncasnici – cu excepţia celor mai mari consumatori industriali – este:

  • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici, fărp limită de consum

La gaze naturale,

Prețul facturat pentru clienții casnici este:

  • maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, fără limită de consum

Pentru clienții noncasnici:

  • maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în celor al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienți.

Noua OUG prevede ca cei doi producători de gaze din România vor fi obligați să vândă o parte din gazele din producția internă la prețuri fixe.

Astfel, conform proiectului

  • În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de 150 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici pentru a asigura, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, necesarul de consum al clienților casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale
  • În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de 250 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii producătorilor de energie termică sau direct către producătorii de energie termică, dupa caz, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei (PET), pentru a asigura, în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, necesarul de consum al acestor clienți din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană”

Potrivit proiectului de OUG, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2022, furnizorii de gaze naturale/PET clienţi direcţi au obligația de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii și siguranței în alimentarea clienţilor săi finali/asigurarea consumului propriu şi suportabilităţii preţului de către aceştia; cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET client direct vor reprezenta minim 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților finali din portofoliul propriu/consumului propriu.

Noua OUG prevede toţi producătorii de energie electrică – nu ca în prezent, când sunt vizați doar cei ce produc din surse ne-fosile, ca în prezent, vor fi supraimpozitaţi cu 80% pe veniturile suplimentare. De la supraimpozitare ar urma să fie exceptate doar capacităţile de producţie de energie puse în funcţiune după eventuala adoptare şi intrare în vigoare a OUG.

OUG Forma 17 Martie Final SGG 1 by Gandul.info on Scribd

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
În urmă cu aproape un mileniu, o supernovă lumina cerul nopţii