Prima pagină » Actualitate » O minoră de 14 ani a fost VIOLATĂ în vestiarul unui ștrand din Satu Mare de un major. Agresorul, sub control judiciar, împotriva legii

O minoră de 14 ani a fost VIOLATĂ în vestiarul unui ștrand din Satu Mare de un major. Agresorul, sub control judiciar, împotriva legii

Rene Pârșan

O fată de 14 ani a fost violată în vestiarul unui ștrand popular din Satu Mare. Cu toate acestea, agresorul, un tânăr de 18 ani, adică major, este cercetat sub control judiciar. Noua lege prevede clar că actul sexual, fie și consimțit, de un major cu un minor sub 16 ani este viol și, în cazul condamnării definitive, el nu poate scăpa de închisoare cu executare!

Conform polițiștilor, tânărul în vârstă de 18 ani s-a cunoscut cu minora de 14 ani în aceeași zi și, după ce au petrecut câteva ore la ștrand, pe marginea bazinului, acesta a convins-o să-l însoțească la cabinele de schimb. Acolo au fost observați de alte persoane că întrețin relații sexuale, iar oamenii au sunat la 112.

Clemență inexplicabilă

La fața locului au fost trimiși nu doar polițiști, ci și o ambulanță, pentru că minora a declarat că a fost agresată, iar mai apoi a fost transportată la spital. Suspectul a fost reținut pentru 24h, iar următoarea zi a fost audiat de un procuror. Magistratul a luat însă decizia că tânărul să nu fie prezentat cu propunere de arestare preventivă, ci să i se impună măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Citiți și: Lege: Actul sexual cu un minor sub 16 ani este viol. De ce s-a abținut Stelian Ion

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Ceaiul care era folosit ca monedă de schimb. Povestea cărămizilor de ceai din Asia Centrală