Prima pagină » Actualitate » O șoferiță de 20 de ani a transportat patru copii pe barele metalice ale maşinii. Ce amendă a primit

O șoferiță de 20 de ani a transportat patru copii pe barele metalice ale maşinii. Ce amendă a primit

O șoferiță de 20 de ani a transportat patru copii pe barele metalice ale maşinii. Ce amendă a primit

O șoferiță de 20 de ani din Zvoriştea, judeţul Suceava, a fost amendată după ce a transportat cu maşina patru copii pe barele metalice ale caroseriei.

Potrivit IPJ Suceava, poliţiştii s-au sesizat după ce în spaţiul public au apărut fotografii care prezentau o maşină care transporta pe barele metalice situate pe părţile laterale ale caroseriei patru copii.

Poliţiştii au stabilit că maşina a fost condusă pe raza comunei Zvoriştea de o femeie de 20 de ani din localitate.

Aceasta a preluat-o pe sora sa de la şcoală şi pe alţi trei colegi, la plecarea de pe loc pe barele metalice exterioare poziţionându-se alţi 4 minori. Femeia a rulat în acest fel câţiva zeci de metri, ulterior oprind vehiculul şi solicitându-le celor 4 minori să coboare”, a transmis IPJ Suceava.

Foto: Monitorul de Suceava

Tânăra a fost amendată cu 1.160 lei

Poliţiştii au audiat-o pe femeie, dar şi pe părinţii copiilor implicaţi. Aceştia au fost avertizaţi şi instruiţi cu privire la pericolele generate de acest tip de comportament, iar femeia a fost amendată cu 1.160 lei pentru încălcarea legislatiei rutiere, respectiv pentru transportul persoanelor în afara caroseriei.

Poliţiştii continuă verificările cu privire la alte aspecte privind punerea în pericol a vieţii sau sănătăţii copiilor respectivi.

Mașină lovită de un tren de călători în Argeș! Șoferița a rămas fără permis pentru 30 de zile

O mașină a fost lovită de un tren de călători, miercuri seară, în comuna Budeasa, județul Argeș. La volan se afla o tânără șoferiță, în vârstă de 22 de ani.

Potrivit oamenilor legii, tânăra de 22 de ani de la volan nu a oprit la o trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei.

Șoferița a scăpat fără răni, dar a suferit un atac de panică, informează știrileprotv.ro. În tren se aflau 12 persoane, care nu au fost rănite.

Femeia de la volan și conductorul au fost testați de agenți și nu consumaseră băuturi alcoolice.

Tânăra a fost amendată cu 1.305 lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Probleme pentru cea mai bătrână mamă din lume. Casa Adrianei Iliescu a fost vandalizată
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Michael Douglas, mărturisire stânjenitoare despre Julia Roberts: „Eram foarte beat”. Incidentul care a rupt prietenia
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!