Prima pagină » Actualitate » Papa Francisc, în afara PERICOLULUI. Când ar putea reveni la Vatican / Împlinește joi 12 ani de pontificat

Papa Francisc, în afara PERICOLULUI. Când ar putea reveni la Vatican / Împlinește joi 12 ani de pontificat

Mara Răducanu
Papa Francisc, în afara PERICOLULUI. Când ar putea reveni la Vatican / Împlinește joi 12 ani de pontificat

Papa Francisc, declarat în cele din urmă de către medici în afara pericolului după o spitalizare de aproape o lună pentru o dublă pneumonie, s-a dedicat marți rugăciunii în apartamentul său din Spitalul Gemelli din Roma, pe care l-ar putea părăsi într-un viitor apropiat. Papa Francisc, care va împlini joi 12 ani de pontificat, suferă de o fragilitate respiratorie, în special din cauza extirpării lobului superior al plămânului drept pe când avea vârsta de 21 de ani.

Pontiful argentinian, în vârstă de 88 de ani, se află ”într-o stare de spirit bună”, după ”o noapte liniștită.” Acesta a urmărit transmisiunile video alte rugăciunilor și meditațiilor organizate în sala Paul al VI-lea de la Vatican prilejuite de Postul Mare catolic care precedă Paștele, potrivit unei surse de la Vatican, citat de agerpres.ro.

Papa Francisc s-a consacrat, de asemenea, rugăciunii în capela de mici dimensiuni din apartamentul său situat la cel de-al 10-lea etaj al Spitalului Gemelli din Roma. A urmat totodată ședințe de terapie pentru a-și consolida capacitățile respiratorii, greu încercate de boala de care suferă.

Potrivit celui mai recent buletin medical publicat luni seară, ”ameliorările înregistrate în zilele precedente au continuat să se consolideze, după cum confirmă analizele de sânge (…) și răspunde adecvat la tratamentele medicamentoase.”

Chiar dacă prognosticul său vital nu mai este rezervat, medicii estimează că suveranul pontif ar trebui să rămână în continuare ”câteva zile suplimentare” în spital. O măsură de precauție care deschide totodată posibilitatea unei reveniri a papei la Vatican.

Papa Francisc ar putea reveni la Vatican înaintea duminicii Paștelui

Papa Francisc, care a lipsit de la ceremonia prilejuită de începutul Postului Mare, perioada de 40 de zile de dinaintea Paștelui, ar putea reveni la Vatican înaintea duminicii Paștelui, cea mai importantă sărbătoare din calendarul catolic și care anul acesta este celebrat pe 20 aprilie.

După o absență atât de lungă, prezența papei Francisc la Vatican de Paște va fi un simbol puternic pentru cei 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, chiar dacă există o incertitudine totală în acest stadiu în ceea ce privește capacitatea sa de a lua parte la ceremonii.

O sursă de la Vatican a dezmințit marți că sunt în curs lucrări de amenajare la reședința Santa Marta din Vatican, unde locuiește papa, pentru a-i pregăti revenirea, semn că externarea sa nu este una iminentă.

Papa Francisc, sănătate slăbită de problemele medicale din ultimii ani

La o săptămână după spitalizarea sa pe 14 februarie, inițial pentru o bronșită care apoi s-a transformat în dublă pneumonie, unul din medicii lui, profesorul Sergio Alfieri, a afirmat în fața presei că viața papei era ”în pericol.”

Spitalizarea papei Francisc, cea mai lungă din pontificatul său, survine pe fundalul unei sănătăți deja slăbite de problemele medicale din ultimii ani: supraponderal și cu dureri la genunchi, suveranul pontif a suferit, printre altele, intervenții la colon și la abdomen, precum și multe infecții respiratorii.

Problemele sale de sănătate au relansat întrebările referitoare la capacitatea sa de a-și asuma atribuțiile și au dat naștere unor speculații privind o posibilă demisie a suveranului pontif.

CITIȚI ȘI:

VATICAN: Papa Francisc ar putea părăsi spitalul „în câteva zile”/„Răspunde bine la tratamentul medicamentos”

Papa Francisc respiră cu o MASCĂ de ventilație pe față/Ce s-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, 5 martie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu ochii noștri atunci când vorbim în gând?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute