Prima pagină » Actualitate » Plecat în Italia pentru o viață mai bună, un român a ajuns la datorii de peste jumătate de milion de euro și doar 7 euro în cont, în prag de sărbători

Plecat în Italia pentru o viață mai bună, un român a ajuns la datorii de peste jumătate de milion de euro și doar 7 euro în cont, în prag de sărbători

Plecat în Italia pentru o viață mai bună, un român a ajuns la datorii de peste jumătate de milion de euro și doar 7 euro în cont, în prag de sărbători
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Un tată român de 44 de ani, rezident la Ancona, Italia, a ajuns să aibă în cont doar 7 euro și 86 de cenți, și să fie strivit de datorii de peste o jumătate de milion de euro.

Cu toate acestea însă, chiar în luna decembrie 2025, viața sa a primit însă o șansă de restart printr-o decizie a Tribunalului din Ancona. Judecătorii au decis însă să îl „salveze de la sărăcia absoluută”, fără să-l condamne la excludere socială.

Românul, căsătorit și tată a unei fetițe, a acumulat datoria de 517.665 de euro, după ce clientul principal al firmei sale a dat faliment, obligându-l să își închidă activitatea în 2012 și lăsându-l cu „creanțe de valoare semnificativă” pierdute.

De atunci, datoria a crescut în fiecare an, în timp ce el a rămas cu un salariu modest de muncitor pe perioadă determinată și o singură posesie: o mașină Lancia Y din 2001.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Prezentat în fața organismului de gestionare a crizelor de îndatorare, românul a obținut de la Tribunal lichidarea controlată a bunurilor. Judecătorii au calculat că familia are nevoie de suma de 1.535 de euro pe lună pentru a nu cădea în „sărăcie absolută”.

Tot ce depășește această sumă, circa 500 de euro lunar, va fi plătit creditorilor timp de trei ani. Iar mașina nu va fi vândută. Instanța a considerat că este „necesară pentru a duce fetița la școală, pentru a merge la muncă și pentru a nu se izola”.

Creditorii au acum 90 de zile ca să–și depună cererile, iar un lichidator va administra situația.

Autorul recomandă:

O badantă din Italia moștenește trei milioane de euro de la un bătrân, deși lucra de numai 20 de zile pentru el

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Richard Trenton Chase, „Vampirul din Sacramento”
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!