Povestea mamei care a stat 20 de ani în închisoare, NEVINOVATĂ, acuzată că și-a sufocat copiii. Gena fatală care le-a cauzat moartea

Kathleen Folbigg a născut primul ei copil la 21 de ani şi, ca majoritatea tinerelor mame, a ţinut un jurnal cu activitățile bebelușului. Dar notiţele s-au oprit brusc după 19 zile, când bebeluşul a murit. În următorii zece ani, până în 1999, Folbigg a pierdut al doilea, al treilea şi al patrulea copil, fiind acuzată că și-a sufocat nou născuții.

În 2003, jurnalele sale au fost folosite ca dovadă că aceasta şi-a sufocat bebeluşii, o teorie bazată pe afirmaţiile procurorilor australieni potrivit cărora pierderea a patru copii într-o singură familie este atât de rară, încât ar fi aproape imposibilă fără intervenţie umană, relatează CNN.

La proces, Kathleen Folbigg a fost găsită vinovată de trei capete de acuzare pentru crimă şi unul pentru omor prin imprudenţă şi a petrecut 20 de ani în închisoare înainte de a fi eliberată de procurorul general din statul australian New South Wales, la începutul acestei luni.

EXTERNE Trump se autoproclamă „președinte interimar al Venezuelei”

11:19

METEO Avertizare ANM de vreme severă: Cod galben deger extrem și viscol în toată țara. Temperaturile scad până la -20 de grade Celsius, inclusiv în Capitală

11:16

Eliberarea nefericitei mame a avut loc după ce oamenii de ştiinţă au descoperit la cele două fiice ale sale o genă mutantă, necunoscută anterior, care s-ar putea să fi fost fatală. Asta a dus la „îndoieli rezonabile” cu privire la condamnarea sa, oferind argumentul pentru o graţiere.

Confirmarea unei cauze genetice probabile pentru moartea copiilor ei are implicaţii dincolo de Australia pentru părinţii care au fost acuzaţi că şi-au ucis sau şi-au rănit copiii.

În acelaşi timp, cazul a multiplicat apelurile pentru un sistem mai bun de revizuire post-condamnare în Australia, astfel încât alte persoane care susţin că au fost condamnate pe nedrept să nu rămână uitate în închisoare ani de zile.

Ce spune știința despre aceste cazuri rare

Progresele în domeniul analizelor genetice folosite pentru a o elibera pe Folbigg dau şi altor familii speranţa că ştiinţa ar putea explica de ce le-au murit copiii, dar experţii spun că, uneori, nici măcar acest lucru nu poate exonera părinţii – adesea mame – acuzaţi că le-au făcut rău.

Primul copil al lui Folbigg, Caleb, a murit în 1989, urmat de Patrick, care a murit în 1991, la 8 luni, după ce a suferit convulsii care l-au lăsat orb. Sarah a murit în timpul nopţii în 1993, când avea 10 luni, iar Laura s-a stins în 1999, la vârsta de 18 luni.

Primele trei decese au fost atribuite iniţial sindromului morţii subite a sugarului (SIDS), un termen folosit atunci când bebeluşii sub 1 an mor fără un motiv aparent.

Poliţia a început să investigheze şi, deşi soţul de atunci al lui Kathleen Folbigg, Craig, a fost iniţial de partea ei, acesta a devenit convins că ea şi-a ucis bebeluşii şi a depus mărturie împotriva ei în timpul unui proces de şapte săptămâni la capătul căreia mama a fost găsită vinovată.

Acuzată pe baza unei teorii pseudoștiințifice false

Emma Cunliffe, profesor la Allard School of Law din cadrul Universităţii British Columbia, care a început să studieze procesele mamelor acuzate de crimă pentru doctoratul său în 2004, spune că a observat o diferenţă esenţială în cazul lui Folbigg. „Celelalte mame ale căror cazuri mi-am propus să le studiez fuseseră toate exonerate. Condamnarea lui Kathleen a fost singura care a rămas în picioare”, a declarat Cunliffe, care a făcut o pledoarie pentru eliberarea lui Folbigg în cartea sa din 2011 „Crimă, medicină şi maternitate”.

În toate cazurile, condamnările s-au bazat pe o versiune a „legii Meadow”, teoria falsă promovată de discreditatul pediatru britanic Roy Meadow, potrivit căreia o moarte subită a unui copil într-o familie este o tragedie, două sunt suspecte şi trei sunt crimă.

Pe măsură ce campania de eliberare a lui Folbigg a luat amploare, experţii au început să-i analizeze jurnalele şi a început să apară o imagine foarte diferită a femeii prezentate în instanţă ca fiind o ucigaşă de copii.

Unul dintre experţi, Sharmila Betts, un psiholog clinician cu zeci de ani de experienţă în lucrul cu mame şi în domeniul protecţiei copilului, a analizat conţinutul jurnalelor ei în 2014. „În absenţa unor dovezi medicale concludente, (procurorul) a prezentat însemnările criptice şi subiective din jurnal – pe care doamna Folbigg a negat că ar fi fost mărturisiri – ca fiind dovezi ale vinovăţiei, renunţând astfel la necesitatea unor dovezi medicale mai concludente ale omuciderii”, a scris ea într-un raport prezentat ca dovadă într-o anchetă recentă.

Genele „ucigașe”

În 2019, unii dintre cei mai importanţi experţi în genetică din lume au crezut că au găsit răspunsul. Aceştia au efectuat secvenţierea întregului genom al copiilor şi al mamei lor şi au descoperit că Folbigg şi fiicele sale, Sarah şi Laura, erau purtătoare ale unei variante nemaivăzute până atunci a genei CALM2.

Genele CALM reglează proteina calmodulină, care joacă un rol important în reglarea nivelurilor de sodiu, potasiu şi calciu pentru o funcţionare sănătoasă a inimii. Variantele pot provoca aritmie cardiacă, iar primul semn al unei probleme poate fi moartea subită.

Cum nu exista nicio înregistrare a acestei variante de genă, oamenii de ştiinţă s-au grăbit să îşi prezinte descoperirile în cadrul unei anchete din 2019 privind condamnarea lui Folbigg. Revizuirea fusese decisă în mare parte pentru a asculta obiecţiile privind utilizarea „legii Meadow” în procesul acesteia.

Eliberată după 20 de ani de închisoare

În anul următor, în noiembrie 2020, 27 de oameni de ştiinţă şi-au publicat dovezile într-o lucrare în care au prezentat rezultatele secvenţierii întregului genom al lui Kathleen Folbigg şi al copiilor ei.

Constatările au convins mai mult de 100 dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din lume că aceasta a fost condamnată pe nedrept şi au semnat o petiţie prin care au îndemnat guvernul statului New South Wales să iniţieze o nouă anchetă.

În noiembrie 2022, anchetatorii au fost informaţi că fiii decedaţi ai lui Folbigg – Caleb şi Patrick – erau purtători de variante rare ale genei BSN (sau Bassoon), a cărei deficienţă este cunoscută ca fiind cauza epilepsiei letale la şoareci. Dar, mai ales, cercetătorii au explicat că Folbigg şi fiicele ei erau purtătoare ale variantei CALM2-G114R şi că, deşi era complet nouă, o variantă similară fusese găsită într-o familie americană, unde un băiat de 4 ani a murit subit, iar sora sa de 5 ani a suferit un stop cardiac.

De data aceasta, judecătorul pensionar Tom Bathurst a acceptat datele ştiinţifice şi a recomandat graţierea lui Folbigg.