Prima pagină » Actualitate » POVESTEA neștiută a străzii din Oltenița care poartă numele tatălui lui Ion Iliescu: „Patru ani de zile a trebuit să ne schimbăm, din nou, buletinele”

POVESTEA neștiută a străzii din Oltenița care poartă numele tatălui lui Ion Iliescu: „Patru ani de zile a trebuit să ne schimbăm, din nou, buletinele”

Mara RăducanuNicolae Oprea

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României s-a stins din viață marți, la 95 de ani,  după mai bine de două luni în care a fost internat la „Spitalul Dr. Agrippa Ionescu.” O viață cu bune și cu rele, cu umbre și lumini, care au făcut din Ion Iliescu unul dintre politicienii postdecembrişti cei mai controversaţi. Jurnaliștii Gândul au mers în locul de unde a pornit povestea de viață a fostului președinte, locul în care acesta și-a trăit copilăria și anume în Oltenița, orăşelul port la Dunăre din Bărăgan.

Primul șef de stat al României după Revoluția din 1989 a murit la 95 de ani, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat.

Fostul președinte a fost la Spitalul Elias de mai multe ori în ultimii ani, pentru investigații. Din 9 iunie 2025, a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, până la decesul său fiind îngrijit în Secția de Terapie Intensivă.

În ultimii ani, Ion Iliescu s-a retras din viața publică, iar mesajele transmise pe blogul său au fost preponderent comemorative, la moartea unor personalități din România și din străinătate, sau la aniversările importante, inclusiv la 32 de ani de la Revoluție.

O stradă din Oltenița poartă numele tatălui lui Ion Iliescu

Doamna Mihaela, o localnică din Oltenița, a povestit pentru GÂNDUL despre simbolistica străzii care poartă numele lui Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu.

Femeia a mărturisit că denumirea străzii o știe dintotdeauna așa, cu o întrerupere de doar patru ani, în timpul mandatului președintelui Emil Constantinescu, atunci când numele a fost schimbat în C. I. Alimănişteanu. 

„De când mă știu eu, această stradă se cheamă Alexandru Iliescu, fiind tatăl domnului Ion Iliescu. Și s-a schimbat în timpul mandatului domnului Emil Constantinescu. patru ani de zile a trebuit să ne schimbăm din nou buletinele, cărțile de identitate, tot, să se numească C. I. Alimănişteanu. După aceea, după patru ani, când și-a terminat mandatul domnul Constantinescu, și a revenit la președinție Ion Iliescu, s-a redenumit strada Alexandru Iliescu”, povestește doamna Mihaela.

„A copiărit împreună cu tatăl meu, se jucau împreună”

Femeia își amintește, în contextul morții fostului președinte, că tatăl ei i-a spus că a copilărit cu Ion Iliescu, omul care avea, ani mai târziu, să marcheze istoria României. 

Doamna Mihaela recunoaște însă că, printre amintirile plăcute auzite de la tatăl său, în ceea ce-l privește pe fostul președinte, își fac locul și momentele neplăcute, amintind de drumul pe care a apucat-o România după Revoluție.

„Da, da, a copilărit împreună cu tatăl meu. Se jucau împreună. Se jucau împreună, era un om extraordinar. Avem și amintiri plăcute și amintiri neplăcute. Cele neplăcute? Drumul pe care a apucat-o țara după Revoluție”, a conchis aceasta.

Tatăl lui Ion Iliescu, mecanic de locomotivă la atelierele CFR din București

Din cauza implicării sale în mișcarea comunistă, acesta a fost arestat în 1939 și internat în 1940 în lagărele de la Caracal și apoi Târgu Jiu, unde l-a întâlnit pe Gheorghiu-Dej. În urma disputelor interne din partid, Alexandru Iliescu a fost exclus de gruparea condusă de Gheorghiu-Dej.

Alexandru Iliescu a avut o poziție critică în cadrul Partidului Comunist Român încă din anii 1930. Potrivit memoriilor fostului președinte Ion Iliescu – din cartea „Fragmente de viață și de istorie trăită” –  la Congresul al V-lea al PCR, din 1931, Alexandru Iliescu și-a exprimat dezacordul față de rezoluția privind problema națională, considerând-o greșită și dăunătoare intereselor țării.

A fost o abordare i-a atras numeroase critici și a fost încarcerat, potrivit informațiilor Mediafax.ro. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, a murit la doar 44 de ani, la scurt timp după ce a fost eliberat, în august 1945.

„Am slăbiciunea cu dulceaţa de gutui!”

Despre viaţa la Olteniţa, la care face referire şi în cartea autobiografică „Destinul unui om de stânga“, Iliescu a povestit într-un interviu acordat lui Sorin Danciu, jurnalist şi şef al Direcţiei de Cultură Călăraşi.

Politicianul vorbea în toamna anului 2015, în interviul publicat în „Jurnalul de Călăraşi“, despre faptul că imaginea bunicilor din Olteniţa l-a însoţit toată viaţă. Fostul preşedinte spunea că dulceaţa de gutui a bunicii sale i-a rămas în memorie până la bătrâneţe.

„Erau şi pomi fructiferi, domina curtea un gutui care a fost una din slăbiciunile mele. Bunica făcea totdeauna dulceaţă de gutui şi acum am slăbiciunea cu dulceaţa de gutui! Erau pruni, meri, un dud. Era o gospodărie foarte vie şi bunica şi bunicul o gospodăreau“, a afirmat fostul preşedinte.

Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie.

Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții.

Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste

După o ascensiune rapidă în forurile de conducere ale Partidului Comunist, Ion Iliescu a fost „exilat” de Nicolae Ceaușescu în poziții de conducere în provincie. Este o figură emblematică a Revoluției, în urma căreia a devenit primul președinte al României democratice, pentru un mandat de doi ani, ulterior câștigând două mandate pline, nesuccesive.

Rolul și responsabilitatea sa în declanșarea și derularea evenimentelor din decembrie 1989, precum și a mineriadelor care au urmat rămân însă să fie determinate în instanță. Tot la judecători se află și cererea de retragere a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, înaintată de Guvern.

Lider al stângii democratice din România, el a fost fondatului Frontului Salvării Naționale (PSD), devenit în 1992 Partidul Democrației Sociale din România, actualul Partidul Social Democrat, pe listele căruia a câștigat trei mandate de senator.


Sursă foto și Video Exclusiv Gândul

RECOMANDAREA AUTORULUI:

FUNERALII Ion Iliescu/ Sicriul a fost depus la Palatul Cotroceni. Principalele momente ale zilei, transmise LIVE

Gelu Voican Voiculescu, mesaj în exclusivitate pentru Gândul după dispariția lui Ion Iliescu: „Un exemplu de INCORUPTIBIL în viața noastră politică”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire macabră în Irlanda de Nord: capete de porc, găsite într-un parc. „Halloween-ul nu este o scuză”
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP