Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu, despre PNRR: „Nu are o coerenţă în aplicarea reformelor. Piste de biciclete, în comune fără apă şi canal”

VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu, despre PNRR: „Nu are o coerenţă în aplicarea reformelor. Piste de biciclete, în comune fără apă şi canal”

Premierul Marcel Ciolacu a răspuns întrebărilor scriitorului și publicistului Ion Cristoiu, luni seara, într-o ediție specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, de la Aleph News. Printre altele, prim-ministrul a vorbit și despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), despre care nu a avut tocmai cuvinte de laudă.

„PNRR nu are o coerenţă în aplicarea reformelor. Nu au avut un plan strategic şi o coerenţă pentru aplicarea acestui PNRR. Zeci de mii de piste de biciclete în comune unde nu ai apă şi canal, ai venit cu granturi pe zone pe care nu le puteai finaliza până în 2026. Avem, până pe 31 august, termen să terminam negocirile de modifcare a PNRR-ului, de reducere a unor granturi (fonduri nerambursabile – n.r.) de 2,1 miliarde euro, pentru că am avut o creștere economică mai mare. Avem și RepowerEU, iar a treia negociere va fi negocierea privind deficitul asumat de statul român la un moment dat. Ne-am asumat 4,4%, suntem singurul stat din UE care acord în ceea ce privește deficitul. Au fost împrumuturi de 200 de miliarde de lei făcute în doi ani de zile. Toate pensiile din România au o anvelopă de 100 de miliarde. Toate aceste capitole trebuie închise până la 31 august. Categoric, voi ajunge la Bruxelles până la 31 august. (…) Aş vrea să îl întreb pe fostul prim-ministru cât l-a dus capul să piardă atâţia bani. Banii sunt pierduţi deja”, a spus premierul Marcel Ciolacu la Aleph News.

„Avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina. Moldova e cel mai fragil stat acum. De cele mai multe ori, când am vorbit cu comisari, oameni politici, mi-au dat exemple că ei nu ne-au cerut anumite lucruri. Doar noi ni le-am asumat. Când merg să renegociez anumite lucruri, ei îmi spun că doar noi ni le-am asumat, nu ni le-au cerut ei. Până şi alţi miniştri îmi spun că nu ştiu ce e în PNRR, poate nici premierul care l-a promovat nu ştie ce scrie în el. Nu e o perioadă uşoară pentru UE”, a mai precizat premierul.

Marcel Ciolacu a mai afirmat, de asemenea, că „orice stat care îşi încalcă ceea ce zice, automat Comisia declanşează suspendarea fondurilor europene”.

„O altă negociere cu Comisia Europeană va fi pe deficitul bugetar (deficitul asumat de România e 4,4% din PIB). Încălcarea deficitului e prevăzută în PNRR, orice țară care își încalcă deficitul asumat, automat Comisia declanșează suspendarea fondurilor europene. Suntem singurul stat care avem acord în ceea ce priveşte deficitul. De ce? Pentru că un guvern a avut un deficit de 9,2. S-au speriat şi oamenii ăia. Au fost împrumuturi de 200 de miliarde de lei, făcute în doi ani de zile. Toate pensiile din România au o anvelopă de 100 de miliarde. De două ori, pensiile din România le-au împrumutat în doi ani. În doi ani de zile, nu s-au mărit pensiile, s-au întors în economia reală 2%. Stau să aflu şi eu unde s-au dus aceste 200 de miliarde de lei, că nu s-au găsit nici in salarii, nu s-au mărit nici pensiile”, a completat prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în primul său interviu de când ocupă această funcție.

FOTO – Alexandra Pandrea/Gândul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Romgaz intră direct în casele românilor. Noul pas făcut de gigantul de stat
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
„Apocalipsa britanică”, explicată de un politolog român de la Londra: „Sunt zone de o sărăcie lucie”
Mediafax
Clasă în limba română, închisă după doar patru zile. Ce va face Guvernul
Click
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania