Prima pagină » Actualitate » Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România. Când ar putea avea loc

Premierul Republicii Moldova readuce în discuție ideea unirii cu România. Când ar putea avea loc

Olga Borșcevschi

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că subiectul unirii cu România devine „din ce în ce mai relevant”.

„Cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului își dau seama că suntem foarte aproape de unire. Subiectul posibilei unificări cu România devine din ce în ce mai relevant, iar cetățenii o percep din ce în ce mai mult ca o perspectivă realistă”, a declarat premierul moldovean într-un interviu pentru TVR Info.

Răspunzând la o întrebare despre posibilul moment al unei decizii politice pe această temă, el a spus că totul depinde de voința alegătorilor.

„Aceasta este o decizie politică. Lucrăm la agenda europeană pentru că am primit acest mandat de la cetățenii noștri. Inițial, s-a presupus că ne vom reuni în cadrul Uniunii Europene, dar există și alte opțiuni. Viitorul este imprevizibil. (…) Nu credeam că generația noastră se va confrunta cu război. Nu credeam că dronele vor zbura deasupra casei mele din Kiev… Acum locuiesc în Moldova și nu mă așteptam ca dronele să ajungă aici. Totul se schimbă foarte repede. Cred că atunci când se va atinge o masă critică și alegătorii vor simți că a sosit un moment istoric, vom fi pregătiți pentru această decizie (…)

Chiar și astăzi am discutat foarte multe proiecte. Eu cred că în acea situație, uitați-vă, cu regret, ideea românism a fost descreditată prin, inclusiv și de diferiți agenți ai Moscovei, să-i spun direct, absolut așa. Nu vreau să-i nominalizez. Puteam să intrăm într-o discuție prea lungă acuma.

Eu cred că noi facem foarte multe proiecte frumoase și cetățenii noștri de ambele maluri ale Prutului sunt tot mai mult conștienți că suntem foarte aproape, suntem o familie, am fost o țară acuma nu suntem o țară, dar suntem foarte aproape. Ne vom îmtâlni noi în Europa și vom face unire. O să ajungem la acel moment și vom lua o decizie corectă”, a subliniat Munteanu.

Hartă a statului care ar rezulta din uniunea dintre România și Republica Moldova. Foto: Wikipedia

Maia Sandu spune că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România

Declarațiile premierului de la Chișinău vin după ce și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat, în luna ianuarie, că ar vota „da” în cazul unui referendum privind unificarea cu România.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Mediafax

„Dacă am avea un referendum, eu aș vota pentru reunirea cu România. Uitați-vă la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, uitați-vă la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară mică precum Moldova să supraviețuiască ca democrație, ca stat suveran și, desigur, să reziste în fața Rusiei”, a precizat Maia Sandu în cadrul podcastului The Rest Is Politics realizat de jurnaliștii britanici Alastair Campbell și Rory Stewart.

Șefa statului a subliniat că, în prezent, nu există o majoritate a cetățenilor din Republica Moldova care să susțină unificarea cu România și că majoritatea susține aderarea la Uniunea Europeană

AUTORUL REACOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina