Prima pagină » Actualitate » Primar din județul Tulcea, acuzat că a sechestrat și LOVIT mai mulți comisari de mediu. Aceștia se aflau în control la firma fiului edilului

Primar din județul Tulcea, acuzat că a sechestrat și LOVIT mai mulți comisari de mediu. Aceștia se aflau în control la firma fiului edilului

Primarul Comunei Smârdan din județul Tulcea este acuzat că i-ar fi sechestrat și agresat pe comisarii de mediu care veniseră să verifice activitatea firmei deținute de fiul său.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu, inspectorii au sosit la firma din Smârdan după apariția unor acuzații potrivit cărora, la sediul companiei, s-ar arde în mod ilegal deșeuri, fumul ajungând până peste Dunăre, la Brăila.

Garda de Mediu susține că bărbatul a ajuns la fața locului și a început să îi înjure pe comisari, pe unul dintre ei chiar lovindu-l cu pumnul în față.

„La fața locului, reprezentanții GNM au constatat mai multe nereguli, printre care și urme recente de arderi de deșeuri. În timp ce erau efectuate verificările, pe amplasament a apărut și administratorul de facto al societății VITAGRO SRL, care nu era altul decât primarul localității Smârdan… Acesta i-a agresat verbal pe cei doi comisari și l-a lovit cu pumnul în figură pe comisarul șef, încercând să îi smulgă telefonul cu care acesta a făcut poze în incinta fermei. Ulterior, comisarii GNM au fost sechestrați pe amplasamentul societății, iar primarul localității Smârdan a refuzat să îi elibereze și a continuat să profereze amenințări și injurii la adresa lor, inclusiv în prezența polițiștilor de la Poliția Smârdan, sosiți la fața locului printr-un apel la 112”, transmite Garda Națională de Mediu.

Ce nereguli au găsit comisarii

Autoritățile au găsit o serie de probleme grave în urma anchetei desfășurate la fața locului:

  • Ferma destinată creșterii animalelor (vaci și oi) funcționa fără autorizație corespunzătoare, fiind executate lucrări și instalații de gospodărire a apelor fără avizele necesare (sistemul hidrotehnic era amplasat ilegal).
  • Pe amplasament, erau îngropate diferite deşeuri în amestec, constând în: resturi vegetale, gunoi de grajd, deşeuri menajere, filtre uzate de ulei, deşeuri reciclabile de pet-uri si folie, în cantitati semnificative, care erau parţial incendiate. De asemenea, erau depozitate deșeuri auto, metalice și de plastic, anvelope și acumulatori auto, aruncate „la grămadă”, în apropierea unor saci cu substanțe chimice folosite în agricultură, care prezentau un risc ridicat de explozie.
  • În zona de alimentare a vehiculelor, s-a constatat existența unor bazine de depozitare pentru combustibil și produse petroliere, precum și butoaie, parţial încarcate cu ulei auto, ambalaje contaminate cu ulei uzat si filtre de ulei uzat.
  • Totodată, a fost depistat un canal de acumulare a apelor uzate (în lungime de 50 m) plin cu dejecții animaliere și deșeuri municipale.
  • În proximitatea fermei, a fost constatată o cantitate semnificativă de deșeuri depozitate ilegal pe terenul care aparține UAT Smârdan.

În acest caz, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus punerea în mișcare a unei acțiuni penale față de autorii acestor fapte, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj calificat, lipsire de libertate și mai multe infracțiuni de mediu, mai transmite Garda de Mediu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere