Prima pagină » Actualitate » Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT într-un caz de exploatare a unei persoane cu handicap

Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT într-un caz de exploatare a unei persoane cu handicap

Oana Zvobodă

Poliţiştii fac percheziţii la Primăria din Crevedia şi la locuinţa primarului din localitate, Petre Florin, într-un dosar în care edilul este suspectat că a exploatat prin muncă o persoană cu handicap la ferma sa.

O persoană cu handicap ar fi fost constrânsă atât fizic, cât și psihic să lucreze la ferma primarului Petre Florin, din Dâmbovița.

„Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa, efectuează trei percheziţii domiciliare, în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituţii, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Din probatoriul administrat a reieşit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcţiei publice deţinute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent (lipsită de suport familial şi de locuinţă), ar fi adăpostit-o în condiţii improprii, la ferma de animale pe care ar deţine-o, în scopul exploatării prin muncă”, se arată în comunicatul IGPR.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.

În anul 2016, edilul Florin Petre a fost condamnat de Judecătoria Răcari la un an de închisoare cu suspendare pentru că a cumpărat un motocultor furat, deși știa acest lucru.

În vara anului 2022, șase oameni au murit și 50 au fost răniți după o explozie uriașă la o stație GPL din Crevedia. Primarul Florin Petre anunțase că știa că stația funcționa ilegal.

Chiar și așa, în anul 2024, Florin Petre a candidat pentru un nou mandat, iar locuitorii din Crevedia i-au dat o nouă șansă.

CITEȘTE ȘI:

Actualul primar din Crevedia, unde au murit șase oameni în urma EXPLOZIEI, a primit un NOU mandat

Localnicii din Crevedia, revoltați. Primarul exclus din PSD după EXPLOZIILE care au ucis șase oameni va candida pentru un nou mandat

Primarul din Crevedia, unde au avut loc exploziile devastatoare, și-a mărit salariul cu 70%

Informații EXCLUSIVE din Dosarul Crevedia | Ce despăgubiri ar fi achitat până acum Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli