Primarul Vergil Chiţac: O furtună de o asemenea violenţă nu cred că a fost vreodată în Constanţa. Au căzut copaci sănătoşi. Ultimul bilanț

Publicat: 19/11/2023, 18:32

Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanța, crede că o furtună de o asemenea violenţă, cum a fost cea de sâmbătă seară şi din noaptea de sâmbătă spre duminică, când a fost instituit cod roșu, nu a fost vreodată în Constanţa. Edilul a afirmat că vântul puternic a pus la pământ copaci sănătoşi și a subliniat că pomii de pe spaţiul verde vor fi îndepărtaţi în zilele următoare, prioritare fiind degajarea străzilor şi restabilirea electricităţii.

Vergil Chițac, primarul Constanței, a dat asigurări localinicilor că toate sesizările lor au ajuns la autorități și acestea vor fi soluționate. Municipiul Constanţa a fost sâmbătă seara, dar şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub avertizări cod roşu de ploi şi de vânt puternic, rafalele depăşind peste 100 de km/h.

Sursa foto: Primăria Constanța

Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit duminică  sub coordonarea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac. Reprezentanții Primăriei Constanța, ai ISU Dobrogea, RAJA, ENEL, Luxten, Confort Urban, Polaris au stabilit împreună care sunt cele mai bune și rapide măsuri ce trebuie luate pentru a restabili cât mai repede situația la Constanța, conform unui comunicat al instituției.

Echipele Rețele Electrice Dobrogea, împreună cu cele transferate de la zona Muntenia și personalul contractorilor au restabilit alimentarea cu energie electrică pentru circa 80% dintre clienții afectați de vremea severă, potrivit unei informăria companiei. „La ora 16, eforturile combinate ale tehnicienilor se concentrau pe restabilirea funcționării rețelelor care deservesc circa 20.000 de clienți, din care aproximativ 12.000 în județul Constanța, 4.000 în județul Tulcea și 5.000 în Călărași”, au transmis oficialii Rețele Electrice Dobrogea.

„O furtună de o asemenea violență nu cred că a fost vreodată în Constanța. Am făcut un tur prin oraș, am evaluat daunele și aș vrea să mulțumesc tuturor celor care intervenit în condiții foarte vitrege. Facem orice pentru a restabili viața normală. Au căzut copaci sănătoși, dar și copaci care, în aparență, par sănătoși, dar sunt putrezi la interior. Vreau să înțeleagă toată lumea, în momentul în care tăiem copaci, nu o facem de plăcere, ci ca să evităm astfel de accidente”, a subliniat primarul.

„Copacii de pe spațiul verde vor fi degajați în zilele următoare. Prioritare sunt degajarea străzilor și restabilirea electricității, dar vreau să îi asigur pe constănțeni că toate sesizările lor au ajuns la noi și le vom soluționa”, a spus Vergil Chițac.

Echipele Primăriei Constanța, ale societăților de întreținere a spațiilor verzi și ale ISU Dobrogea intervin în permanență până la rezolvarea tuturor sesizărilor.

În urma fenomenelor meteorologice extreme de noaptea trecută, în municipiul Constanța au căzut 92 de copaci, dintre care 12 peste autoturisme, foarte multe crengi au fost rupte de vântul puternic, mai multe panouri informative au fost luate de vânt, zeci de acoperișuri s-au  desprins și au căzut.

De asemenea, mai multe zone din oraș au fost inundate. Cantitățile de precipitații au depășit în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare de la nivelul municipiului Constanța. Cele mai multe sesizări au venit din zonele Piața Chiliei, Soveja – Delfinariu, Faleză Nord – Pescărie, intersecția bd. Alexandru Lăpușneanu cu str. Sucevei, dar și de pe str. Baba Novac, bd. Ferdinand, bd. I.C. Brătianu.

În ceea ce privește furnizarea energiei electrice, au fost înregistrate deranjamente multiple, care sunt în curs de remediere, precum și mai mulți stâlpi înclinați ce vor fi remediați în funcție de urgență. Iluminatul stradal nu a funcționat în mai multe cartiere ale orașului, potrivit primăriei.

Sursa foto: Primăria Constanța

Noaptea trecută, au fost retrase autobuzele electrice in intervalul orar 24:00-04:00 și au fost inlocuite cu autobuze ISUZU. Spre dimineață, autobuzele electrice au fost scoase, din nou, pe traseu

Numele de telefon pentru sesizări sunt:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 073755227
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce ar fi mâncat...
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Incendiu de proporții în Capitală. O clădire din sectorul 1 a ars din temelii. Ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Situaţie critică. Europa devine dependentă de Rusia într-un domeniu vital. Şi România a fost afectată
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80...
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Scene terifiante în plină stradă! Un barbat înarmat cu o sabie de samurai a atacat...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Impresionanta colecție de arme de vânătoare pe care a deținut-o Nicolae Ceaușescu