Prima pagină » Actualitate » Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

UPDATE. Kira Hagi, alături de Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec, au ajuns la biserica în care își vor uni destinele. Gică Hagi, socrul mic, Ianis Hagi, fratele Kirei, Gică Popescu, dar și alți apropiați, au ajuns la nunta fiicei lui Gică Hagi. Ținute una și una, eleganță, prieteni și apropiați ai miresei și ai mirelui care au venit să le fie alături în cea mai importantă zi din viața lor.

UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi este un tată mândru. Kira, fiica sa, este mireasă în această duminică. Aceasta se căsătorește cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec.

Cei doi s-au cunoscut pe când erau liceeni, dar după ce au absolvit, ambii au luat-o pe drumuri diferite. Kira a plecat în Statele Unite, unde avea de gând să rămână definitiv, însă un rol într-un serial românesc a adus-o înapoi în țară, acolo unde s-a reîntâlnit cu Thomas Ferfelis.

După mai mulți ani împreună, tânărul a cerut-o în căsătorie anul anul trecut într-o vacanță romantică la Salonic, iar astăzi trăiesc cea mai frumoasă zi din viața lor, alături de 500 de persoane, într-o petrecere de nuntă care promite să fie ca-n povești.

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi. Sursă foto: Facebook

Cununia Kirei Hagi are loc la biserica Sfântul Visarion

Kira și Thomas au decis să facă cununia religioasă în aceași biserică în care s-a însurat și fratele ei, Ianis, în urmă cu un an. Astfel, ceremonia are loc duminică, 29 iunie, la ora 14:30, la Biserica Sfântul Visarion din București.

Biserica aleasă de cei doi tineri este emblematică pentru București. Aflată în apropiere de Piața Romană, este una dintre bisericele cele mai vechi din Capitală, cu o arhitectură impresionantă.

Mai mult, biserica este închinată Sfântului Ierarah Visarion, un sfânt grec, iar viitorul soț al Kirei Hagi este grec. După cununia religioasă, petrecerea de nuntă va avea loc seara, începând cu ora 18:30, la Cernica Events, un local cunoscut de pe malul lacului Cernica.

În jur de 500 de invitați sunt așteptați să sărbătorească alături de Kira și Thomas. La nuntă sunt așteptate celebrități, dar și invitați din lumea sportului, așa cum a fost și la nunta lui Ianis Hagi, la care au participat, printre alții, Gigi Becali, Simona Halep sau Cristi Chivu.

Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi

Thomas Ferfelis are 29 de ani și este manager la Cernica Events, salonul de evenimente de pe malul lacului Cernica. Părinții lui sunt greci, dar au ales să se stabilească în România în urmă cu mai mulți ani. Aceștia sunt oameni de afaceri și dețin holdingul Elgeka Ferfelis. Elgeka – Ferfelis România este una dintre cele mai mari companii de distribuție din sectorul bunurilor de larg consum din România și și s-a înființat în 1993. Are în jur 300 de angajați și 11.000 de magazine.


Sursă foto: Gândul / sursă foto facebook Kira Hagi

CITIȚI ȘI:

Kira Hagi se CĂSĂTOREȘTE cu Thomas Ferfelis pe 29 iunie. Unde are loc marele eveniment

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări