Prima pagină » Actualitate » Profitori ascunși după fustă. Bogdan Ivan: „La SAPE, bărbații iau spor de femeie”

Profitori ascunși după fustă. Bogdan Ivan: „La SAPE, bărbații iau spor de femeie”

Rene Pârșan
Profitori ascunși după fustă. Bogdan Ivan:

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, joi, că a aflat întâmplător că la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE), companie de stat, bărbaţii încasează ”spor de femeie”, dacă există cel puţin o femeie în consiliul de conducere. Ivan a trimis Corpul de Control să facă verificări, fără să dea amănunte indecente. Ivan a anunţat, joi, că le va trimite tuturor companiilor o adresă în care le cere explicit reducerea costurilor cu salariaţii și cele operaţionale, începând cu 1 august. Oficialul a punctat că din 32 de companii, 17 sunt pe profit, iar restul sunt pe pierdere.

”Eram săptămâna trecută la birou, la final de program, pe la opt seara, şi semnam mapa şi am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanţă, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte.

Femeia, marker de performanță

(…) Am văzut că îşi ating indicatorii de performanţă cei din Consiliul de Administraţie, dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului şi pot să demonstreze asta, şi dacă e o femeie în boardul de conducere al companiei şi automat ei o să-şi încaseze sumele aferente, nu ştiu care e exact indemnizaţia, dar câteva mii bune de lei pe lună”, a declarat Bogdan Ivan, joi seară, la Antena 3.

Potrivit informaţiilor prezentate în timpul emisiunii, indemnizaţia este de 56.000 de lei pe lună.

Ministrul Energiei a precizat că modul de organizare al companiei lasă de dorit.

”E o companie pe care am descoperit-o şi eu când am ajuns la minister. Ideea companiei e una deşteaptă, dar modul în care a fost optimizată cred că mai lasă de dorit.

Concret, e un lucru foarte simplu: gestionează un fond de aproximativ 100 milioane euro pentru investiţii în energie care pot fi folosiţi mai departe pentru a-i investi punctual împreună cu băncile în proiecte mari de energie. Acum sunt nemulţumit de cum arată şi am trimis Corpul de Control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial referitor la activitatea de acolo şi la capacitatea managerială a celor care conduc această companie”, a spus Ivan.

Citiți și: Bogdan Ivan a explicat de ce românii plătesc prețuri uriașe la energie: „Am cerut la ANRE o analiză clară”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană