Prima pagină » Actualitate » Ce program are Nicușor Dan după marele anunț cu privire la desemnarea următorului prim-ministru al României. Președintele pleacă spre Suceava

Ce program are Nicușor Dan după marele anunț cu privire la desemnarea următorului prim-ministru al României. Președintele pleacă spre Suceava

Flavius Niculescu
Ce program are Nicușor Dan după marele anunț cu privire la desemnarea următorului prim-ministru al României. Președintele pleacă spre Suceava

După anunțul pe care îl va face joi, 17 septembrie, la ora 17:00, când este așteptat să desemneze următorul prim-ministru al României, președintele Nicușor Dan va părăsi capitala, cu destinația Suceava. De acolo, va pleca mai departe spre Ucraina, unde va participa la Summit-ul Carpaților, organizat în weekend-ul 18-20 septembrie, în stațiunea montană Bukovel. Printre țările care iau parte la eveniment, se mai numără și Slovacia, Austria, Cehia sau Arabia Saudită.

Ulterior, Nicușor Dan se va întoarce în țară, la Bistrița, cu prilejul participării la evenimentul de inaugurare a unui spital, pentru ca, mai apoi, pe 22 septembrie, să zboare spre Statele Unite ale Americii, unde va conduce delegația României la sesiunea cu numărul 81 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York.

Ce mesaj va transmite Nicușor Dan la summit-ul din Ucraina / „România deține cel mai lung segment al arcului carpatic”

„Președintele Nicușor Dan va accentua în cadrul reuniunii faptul că România deține cel mai lung segment al arcului carpatic, reprezentând peste jumătate din suprafața totală a acestui lanț muntos la nivel european, având, în concordanță, un profil solid și activ în cooperarea regională.

De asemenea, Președintele va evidenția faptul că, din punctul de vedere al României, succesul unei platforme regionale carpatice se bazează pe o cooperare eficientă și integrată, care să aducă plusvaloare, să consolideze buna cooperare existentă și buna-vecinătate între țările implicate, să promoveze schimburile economice, investițiile în regiune și proiectele care ajung efectiv la comunități, alături de utilizarea inteligentă a ansamblului de inițiative și resurse existente pentru viitorul european comun”, au precizat reprezentanții Administrației Prezidențiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Prețuri de groază la Bran, de Halloween! Turiștii au avut parte de fiori reci când au văzut cât costă un mic și intrarea la castel
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”