Prima pagină » Actualitate » Proiect: Părinții ar urma să nu mai primească cei 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță

Proiect: Părinții ar urma să nu mai primească cei 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță

Proiect: Părinții ar urma să nu mai primească cei 1.500 de lei pentru creșă și grădiniță
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Un proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor propune ca statul să nu mai suporte cheltuielile cu creșa sau grădinița, prin intermediul angajatorului.

Propunerea Ministerului de Finanțe vine în contextul în care toată lumea aștepta publicarea normelor de aplicare a legii care prevedea alocarea acestor sume, informează Digi24.

Astfel, legea prevedea ca părinții să primească 1.500 de lei pe lună de la angajator. Mai departe, firmele urmau să își scadă această cheltuială din impozitele datorate statului.

Legea este în vigoare de la începutul anului și nu se aplică retroactiv.

Proiect: Măsura să fie suspendată până la finalul anului

Acest proiect prevede suspendarea aplicării acestei măsuri, începând cu data de 1 aprilie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.

Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani trăiesc în România.

Potrivit noului cadru fiscal, cheltuielile cu educația timpurie menționate sunt nedeductibile la calculul rezultatului fiscal și se scad din impozitul pe profit datorat în perioada efectuării acestora, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depăşeşte impozitul pe profit datorat, diferenţa va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate.

Prin același act normativ, respectiv Legea nr. 239/2020, sumele plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor au fost introduse în categoria veniturilor neimpozabile din salarii și asimilate salariilor.

Noile reguli fiscale s-au dovedit insuficiente pentru a putea să fie aplicate

În practică, noile reguli fiscale s-au dovedit insuficiente pentru a putea fi aplicate. Situația a fost semnalată de contribuabili, de organele fiscale și chiar de parlamentari.

Solicitările de clarificare a regulilor fiscale au vizat elemente tehnice esențiale aplicării, care nu se regăsesc în actualele prevederi.

Totodată, s-a solicitat includerea în categoria cheltuielilor deductibile limitat a sumelor reprezentând cheltuiala cu educația timpurie pentru copiii contribuabilului și/sau ai angajaților săi și în cazul veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate (ex.: societățile civile de avocatură, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale), întrucât în prezent nu există prevederi  legale în acest sens.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA vând Arabiei Saudite armament de cinci miliarde de dolari. Amenințările care au grăbit afacerea
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară DE URGENȚĂ de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a rupt tăcerea după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac: „Voiam o familie”
Adevarul
Există un naționalism sănătos? Discursul președintelui Nicușor Dan, sub lupa unui cunoscut analist: „Democrația nu poate exista fără el”
Mediafax
Ansamblul rezidențial din nordul Bucureștiului care îți schimbă stilul de viață
Click
Brooke Shields, în costum de baie la 61 de ani. A făcut senzație în vacanța petrecută în Croația
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Două fosile minuscule dezvăluie informații importante despre strămoșii furnicilor
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”