Prima pagină » Actualitate » PSD a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la discriminarea etnicilor români în Ucraina

PSD a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la discriminarea etnicilor români în Ucraina

PSD a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la discriminarea etnicilor români în Ucraina

Senatorul social-democrat Titus Corlățean anunță că a reușit să-i convingă pe membrii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) să adopte o moțiune prin care se solicită oficial sesizarea Comisiei de la Veneția și formularea unor recomandări pe marginea legii privind minoritățile naționale din Ucraina.

Discriminarea etnicilor români din Ucraina nu mai poate continua, susține fostul ministru de Externe.

Titus Corlățean sesizează „o serie de probleme serioase”

Vicepreședintele PSD susține că moțiunea a fost inițiată de el, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Actul normativ menționat, care a fost adoptat de Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022, în lipsa unei consultări prealabile corespunzătoare a reprezentanților mai multor minorități naționale, începând cu etnicii români, ridică o serie de probleme serioase, care riscă să afecteze suplimentar prezervarea identității naționale, culturale, religioase etc. a etnicilor români si a altor minorități naționale din Ucraina”, a scris pe Facebook Titus Corlățean.

Politicianul arată că va urmări cu mare atenție subiectul, prin pârghiile europene la care are acces, „pentru ca etnicii români din Ucraina să se bucure în final de respectul și tratamentul corect, la nivelul standardelor de protecție stabilite de Consiliul Europei în domeniul minorităților naționale, așa cum, de altfel, procedează și România cu minoritățile naționale din țară noastră, inclusiv cea ucraineană”.

Am salutat adoptarea, în unanimitate, de către Comisia de monitorizare a APCE, cu avizul favorabil al raportorului privind îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Ucrainei față de Consiliul Europei, Alfred Heer (Elveția, ALDE) și am mulțumit colegilor parlamentari europeni pentru întelegerea și aprobarea acestei solicitări importante în susținerea menținerii identității naționale a etnicilor români din Ucraina”, a adăugat senatorul social-democrat.

„E interesant de spus că doi cunoscuți parlamentari din delegația Ungariei au dorit să co-inițieze moțiunea mea și că parlamentarii ucraineni prezenți au fost și ei de acord. Deci, se poate” – Titus Corlățean

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei