Prima pagină » Actualitate » PSD respinge invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de GUVERNAREA precedentă: „Este o distorsionare rudimentară a realităţii”

PSD respinge invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de GUVERNAREA precedentă: „Este o distorsionare rudimentară a realităţii”

Olga Borșcevschi
PSD respinge invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de GUVERNAREA precedentă: „Este o distorsionare rudimentară a realităţii”

Partidul Social Democrat respinge vineri invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de guvernarea precedentă şi anunţă că va propune în Coaliţiei, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor.

PSD anunţă într-un comunicat oficial că denunţă tentativa de manipulare a opiniei publice prin aserţiunea că problemele bugetare din prezent ar fi fost provocate de deficitul înregistrat anul trecut.

„Este o distorsionare rudimentară a realităţii, prin invocarea unei aşa-zise «grele moşteniri» menite să justifice măsurile de austeritate din prezent. În primul rând PSD nu a guvernat singur, nici în 2024 şi nici în anii anteriori. Deci invocarea «grelei moşteniri» ce ar proveni de la o guvernare din care ai fost parte este total inadecvată şi chiar dezonorantă”, precizează PSD.

Formațiunea reaminteşte că „în momentul intrării la guvernare, la finalul anului 2021, deficitul bugetar era de 7,1% din PIB (după 9,2% în 2020), ca urmare a dezastrului economic şi a dobânzilor împovărătoare la împrumuturile iresponsabile din timpul guvernărilor de dreapta, când datoria publică a crescut cu peste 13% din PIB”.

„Din cauza acelor împrumuturi dobânzile plătite ulterior de guvern au crescut cu 61%, de la 18 miliarde în 2021, la 29 de miliarde în 2022, ceea ce a pus o presiune enormă pe deficitul bugetar. Jumătate din împrumuturile din guvernarea PSD-PNL au fost folosite pentru a rostogoli datoriile făcute anterior. Totodată, trebuie amintit că preluarea conducerii guvernului de către PSD a avut loc în contextul grevei generale din Învăţământ şi pe fondul unor presiuni sindicale multiple pentru acordarea de beneficii şi de majorări salariale. Atunci presiunile veneau din partea aceloraşi sindicate care azi contestă măsurile de austeritate”, arată PSD.

PSD mai spune că, în pofida acestor dificultăţi, guvernul condus de PSD a reuşit să asigure o gestionare responsabilă a economiei, iar banii împrumutaţi în această perioadă au fost folosiţi pentru dezvoltarea României şi în beneficiul cetăţenilor.

Potrivit formațiunii, „investiţiile publice s-au dublat ajungând anul trecut la un nivel record de 120 de miliarde de lei, adică aproape 80% din deficitul bugetar din 2024 şi mai mari decât deficitul bugetar primar de 116 miliarde lei, înregistrat în anul 2024”.

„Cu aceşti bani s-au construit autostrăzi şi căi ferate într-un ritm record, s-a început construcţia celor mai mari spitale din România, şi s-au susţinut cele mai mari investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale”, explică social-democraţii.

Sursa citată notează că, în pofida constrângerilor din PNRR Guvernul condus de PSD a protejat mediul de afaceri şi a încurajat investiţiile private întorcând în economie, prin scheme de ajutor, subvenţii şi garanţii, de trei ori mai mult decât în perioada 2020-2021.

„PIB-ul României a crescut cu aproape 50%, salariile s-au majorat, inclusiv în mediul privat, iar puterea de cumpărare din România a egalat-o pe cea din Polonia şi a depăşit-o pe cea din Ungaria, Slovacia, Croaţia, Grecia, Bulgaria şi Letonia. Şomajul a ajuns la cele mai mici cote, iar România a înregistrat cel mai mare număr de salariaţi din ultimele două decenii. Cu PSD la guvernare, salariul mediu a crescut cu 56%, salariul minim cu 76%, iar pensia medie cu 75%. Pe acest fond a avut loc consolidarea clasei de mijloc din România, fapt ce poate fi constatat în creşterea economiilor populaţiei cu peste 38% în anul 2024! Iar potrivit Eurostat numărul românilor aflaţi în risc de sărăcie extremă s-a redus cu 1,28 de milioane. Nu în ultimul rând, anul trecut a avut loc cea mai amplă reformă socială din România care a pus baze echitabile pentru toate pensiile din sistemul public. Iar cei care insinuează că majorările de pensii ar fi fost iresponsabile să ţină cont că această reformă a fost realizată în colaborare directă cu Banca Mondială şi Comisia Europeană şi a fost asumată politic de toate partidele aflate acum la guvernare, inclusiv de PNL, USR şi UDMR care au introdus recalcularea pensiilor ca jalon în PNRR”, precizează PSD.

Formațiunea arată că a propus atunci o altă abordare decât cea propusă românilor în aceste zile.

„Am demonstrat că putem obţine dezvoltare şi creşteri de venituri la buget prin stimularea economiei. Am crezut şi credem în modernizarea economiei, în investiţii publice şi private, care creează locuri de muncă bine plătite. Am crezut şi credem că trebuie protejată puterea de cumpărare a românilor”, afirmă social-democraţii.

PSD anunţă că va propune în Coaliţie, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor.

„Trebuie acţionat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României”, mai spune formațiunea.

Foto: EDUARD VINATORU / MEDIAFAX 

CITEȘTE ȘI:

O nouă ședință a Guvernului Bolojan. Pachetul cu măsurile fiscale, pe ordinea de zi

Sorin GRINDEANU: „Sper ca noul președinte al Fiscului să înțeleagă pe deplin uriașa răspundere a poziției sale și să acționeze în consecință”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
EXCLUSIV Dominic Fritz: Există o „rețea extractivă în jurul lui Adrian Veștea” la Brașov, conform spuselor lui Irineu Darău
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie aviatică! Nu sunt supraviețuitori
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
Mediafax
Accesul la rețelele sociale, INTERZIS pentru tinerii sub 16 ani din Marea Britanie. Motivele
Click
Lacul roz cu ape vindecătoare de lângă România se află într-un sat cu o istorie de 600 de ani
Digi24
Ce crede Băsescu despre încercarea de suspendare a președintelui Dan: La cât de iresponsabili sunt politicienii, mă aștept la așa ceva
Cancan.ro
Decizie oficială. 137 lei în plus la pensie, de la 1 iulie 2026, pentru această categorie de pensionari din România
Ce se întâmplă doctore
Cum își menține Andreea Marin silueta după ce a slăbit peste 20 de kilograme. Regula alimentară de la care nu se abate
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Când se vor ieftini benzina, motorina și kerosenul după ce Trump a anunțat: „Să curgă petrolul!”
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este ordinea corectă a planetelor din Sistemul Solar?